Operatorul de comunicaţii "Romtelecom" a încheiat, recent, un proiect de transformare a managementului financiar din cadrul societăţii utilizând soluţiile informatice ale "Oracle", cea mai importantă companie de software pentru mediul enterprise din lume. Aplicaţiile "Oracle" asigură o vizibilitate completă asupra proceselor financiare, de achiziţii, gestiune şi planificare a stocurilor din cadrul "Romtelecom", controlul tuturor tranzacţiilor, automatizarea proceselor de afaceri din zona financiar-contabilă, gestiunea mijloacelor fixe şi a fluxurilor de numerar.
Dimitris Sophocleous, director executiv financiar al "Romtelecom", a declarat: "Noi am început să lucrăm la acest proiect cu multă vreme înainte, pregătind implementarea soluţiei Oracle printr-o serie de proiecte care ţineau de regândirea proceselor de afaceri, standardizare şi reorganizare. Am reuşit să administrăm eficient modificările apărute, dificultăţile inerente şi interacţiunile cu alte proiecte".
Proiectul a durat aproape doi ani şi a fost realizat de o echipă de consultanţă mixtă formată din specialişti din cadrul "Romtelecom" şi de la "Oracle România". Utilizatorii soluţiei au beneficiat de 300 de zile de training. În ultimul an, "Romtelecom" a intrat în forţă pe piaţa de Internet şi date, după investiţii semnificative în reţea şi implementarea celor mai noi tehnologii, care permit furnizarea de servicii de bandă largă pentru accesarea Internetului.
Această soluţie informatică dezvoltată la "Romtelecom" reprezintă cel mai mare proiect de aplicaţii "Oracle" implementat în Româ-nia şi printre cele mai mari în Europa de Est, având peste 1.000 de utilizatori, anunţă oficialii "Oracle".