Rusia, China şi Pakistan au promis talibanilor că le vor oferi ajutoare, dar nu sunt încă pregătiţi să îi recunoască

S.B.
Internaţional / 19 octombrie 2021

Rusia, China şi Pakistan au promis talibanilor că le vor oferi ajutoare, dar nu sunt încă pregătiţi să îi recunoască

Rusia, China şi Pakistan sunt dispuse să acorde ajutor Afganistanului, dar Moscova a declarat că nu este încă pregătită să recunoască guvernul taliban, a declarat Ministerul de Externe din Rusia, potrivit Reuters.

Promisiunea ajutorului umanitar şi a sprijinului economic a venit după discuţiile dintre oficialii ruşi, chinezi şi pakistanezi, cărora li se vor alătura miercuri reprezentanţi ai conducătorilor islamişti din Afganistan.

Cu toate acestea, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia refuză recunoaşterea talibanilor în timp ce aşteaptă ca aceştia să-şi îndeplinească promisiunile făcute la preluarea puterii, inclusiv cu privire la incluziunea politică şi etnică a noului guvern.

Totodată, criticii spun că fosta mişcare rebelă se dă înapoi de la respectarea angajamentelor de a nu submina femeile şi minorităţile sau de a-i persecuta pe inamici.

"Recunoaşterea oficială a talibanilor nu este în discuţie pentru moment. La fel ca şi alte ţări influente din regiune, suntem în contact cu talibanii. Îi îndemnăm să îndeplinească promisiunile pe care le-au făcut când au ajuns la putere" a declarat Lavrov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb