Rusia şi-a înrăutăţit estimările de creştere economică

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 decembrie 2013

Rusia şi-a modificat în sens negativ estimările de creştere a PIB-ului ţării în 2013 şi în următorii doi ani, din cauza perspectivelor mai slabe privind investiţiile companiilor şi producţia industrială, potrivit ministrului de resort de la Moscova, Alexei Uliukaiev.

Pentru anul în curs, Rusia aşteaptă un avans economic de 1,4%, faţă de 1,8%, cât preconiza anterior. Revizuirea este a patra din acest an, după ce Executivul rus anticipa un avans al PIB de 3,6%.

Estimarea pentru anul următor a fost înrăutăţită de la 3% la 2,5%, iar cea pentru 2015 - de la 3,1% la 2,8%.

Rusia a înregistrat un deceniu de creştere economică susţinută de veniturile din petrol şi gaze naturale, dar în prezent se confruntă cu perspective mai slabe, în urma declinului investiţiilor şi a cererii mai reduse pentru exporturile ţării.

Ministerul rus al Economiei anticipează creşterea investiţiilor companiilor cu 0,2% în acest an, comparativ cu 2,5% - cât era previziunea iniţială. Aceleaşi estimări arată că producţia industrială va spori cu 0,1%, faţă de 0,7%, cât a fost estimarea precedentă.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb