Invadatorii ruşi au lovit Chasiv Yar din regiunea Doneţk, omorând o persoană şi rănind două, informează news.ro.
"Ocupanţii au lovit un cartier rezidenţial cu MLRS", a postat pe Telegram Pavlo Kyrylenko, şeful administraţiei regionale de stat din Doneţk.
Cel puţin nouă blocuri de apartamente au fost avariate, reţelele de alimentare cu electricitate şi gaz din cartier au fost întrerupte. în urma bombardamentelor, întregul cartier a rămas fără electricitate şi căldură.
După cum s-a raportat, ruşii au tras asupra unei case a unei familii numeroase din regiunea Sumy, omorând o mamă.
"O femeie a fost ucisă şi alte două persoane au fost rănite în timp ce ruşii au lovit o casă a unei familii numeroase din comunitatea Esman. Au fost 10 lovituri de artilerie cu tuburi, unul dintre obuze a lovit casa", a postat pe Telegram Dmytro Zhyvytskyy, şeful Administraţiei militare regionale Sumy.
În prezent, se ştie că o tânără a fost ucisă la locul exploziei. Două persoane rănite sunt evacuate la cel mai apropiat spital.