S-au vândut primele 470 de apartamente din cartierul care se va construi în locul uzinei Tractorul

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 22 noiembrie 2016

Coresi Avantgarden a vândut în acest an 470 de apartamente care vor fi construite în prima etapă de dezvoltare a ansamblului rezidenţial. "Deja am vândut apartamentele din primele nouă blocuri din cele zece care vor fi cuprinsnisterelor (corp de control al ministrului, direcţii de control), cu informarea Corpului de control al prim-ministrului, la entităţile care au înregistrat un grad foarte ridicat al ineficienţei utilizării studiilor de fezabilitate plătite din bani publici, pentru analizarea modului în care au fost contractate aceste studii de fezabilitate şi a cauzelor care au dus la o asemenea ineficienţă în utilizarea fondurilor publice, respectiv la: Compania Naţională de e în această primă etapă", susţin reprezentanţii companiei. Potrivit acestora, primele blocuri vor fi livrate în mai 2017, iar prima etapă va fi finalizată în februarie 2018, după care va fi denarată construcţia celei de-a doua faze, care va cuprinde alte zece blocuri. Proiectul ar urma să fie dezvoltat în 4 faze, care vor cuprinde în total 47 de blocuri. Aproximativ 2.200 de apartamente vor fi construite în primele patru etape ale proiectului Coresi Avantgarden, iar preţul de vânzare este cuprins între 800 şi 900 de euro metrul pătrat util. Investiţia în întregul complex rezidenţial este estimată la 100 de milioane de euro.

Cele mai multe apartamente din cadrul noului proiect vor fi cu două camere cu o suprafaţă utilă de 50 mp urmând cererea din piaţă, urmate de studiouri, care vor avea două camere, dar livingul va avea acces deschis către bucătărie, acestea având 43 mp, urmate de apartamentele cu trei camere şi cele cu patru.

Immochan a cumpărat în urmă cu patru ani 100 de hectare din fosta platformă industrială Tractorul din Braşov, iar un teren de 24 de hectare a fost în prima fază alocat centrului comercial Coresi, un proiect cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, care a implicat o investiţie de 60 de milioane de euro. Pe restul terenului de 46 de hectare compania a demarat dezvoltarea ansamblului rezidenţial.

Coresi Avantgarden este un joint-venture între Immochan Imobiliare România şi dezvoltatorul Daniela Kasper, cea care a construit cel mai recent ansamblul rezidenţial Avantgarden Tractorul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb