Saab: Achiziţia avionului Gripen s-ar putea face prin leasing, cu investiţii în industria românească

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 5 octombrie 2012

Concernul Saab şi Suedia, prin Agenţia pentru Exporturile de Apărare şi Securitate, doresc să lucreze cu autorităţile României pentru o soluţie de achiziţie a noului avion Gripen, care ar putea include un acord de leasing sau un plan de plăţi pe termen lung şi investiţii în industria românească.

"Saab recunoaşte constrângerile financiare cu care se confruntă România în acest moment, când trebuie să îşi înlocuiască flota de avioane MiG 21, iar Suedia, prin intermediul FXM - Agenţia Suedeză pentru Exporturile de Apărare şi Securitate - şi Saab doresc să lucreze împreună cu România pentru a identifica o soluţie de avion modern cu noul avion Gripen", a declarat Richard Smith, Director de Marketing al Saab pentru Europa, într-un comunicat de presă.

Oficialul companiei suedeze menţionează că o astfel de soluţie ar putea să includă un acord de leasing sau un plan de plăţi pe termen lung, astfel conceput încât să corespundă cu ceea ce îşi poate permite România.

"În plus, Saab se oferă să investească în Româ-nia printr-un program de offset industrial, precum şi să transfere tehnologie pentru modernizarea industriilor româneşti aerospaţială şi de apărare, ca să le facă să fie încă şi mai competitive pe plan internaţional. Prin aceasta nu numai ca s-ar salva, dar s-ar şi crea mii de locuri de muncă specializate", a adăugat Richard Smith.

Potrivit acestuia, programul de offset poate astfel să creeze venituri pentru buget, provenite din impozitele aferente investiţiilor şi să ajute România să poată plăti pentru noua flotă de avioane. "Aşa că noi considerăm că această soluţie este benefică pentru toată lumea: pentru utilizatorul final, Forţele Aeriene Române, pentru industriile României şi cele ale Suediei, Europei şi Statelor Unite - care contribuie la programul Gripen, precum şi pentru plătitorul de taxe român, deoarece Gripen este avionul supersonic cu cel mai mic cost operaţional", a mai spus Richard Smith.

Reprezentanţii Saab amintesc că, după cum s-a văzut în Cehia, care a înlocuit în 2005 o flotă de avioane MiG 21, sis-temul Gripen s-a pliat foarte bine pe infrastructura moştenită de la MiG-uri şi nu a fost nevoie de investiţii masive în piste noi, adăpos-turi, ceea ce împreună cu faptul că Gripen are cele mai reduse costuri de operare dintre avioanele occidentale aduce economii substanţiale pentru utilizatori şi con-tribuabili.

În Ungaria de asemenea s-a realizat o tranziţie de la aparate sovietice MiG 29 la Gripen, cu cos-turi reduse şi reinvestirea banilor în Ungaria, unde s-au creat peste 6.000 de noi locuri de muncă în diverse industrii care au beneficiat de investiţii prin programul de offset oferit în contrapartidă.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, joia trecută, proiectul de "realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană" în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat că s-au identificat resurse în buget pentru achiziţia a 12 avioane second-hand F 16, România începând să plătească din 2013 şi va beneficia de aceste avioane din 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb