• Cerere mai mare pentru soluţiile de tipul Business Intelligence sau Enterprise Performance Management
SAP România, subsidiara locală a companiei mondiale de soluţii software de business, a înregistrat, în 2012, o cifră de afaceri de peste 23 milioane euro, în creştere cu peste 40%, comparativ cu nivelul anului precedent, informează un comunicat de presă al firmei. Ponderea soluţiilor inovative, de tipul Business Intelligence, Business Planning and Consolidation sau mobility, au crescut, iar cele mai active companii în achiziţia de soluţii software de business au fost cele din domeniul construcţiilor şi al producţiei.
Valentin Tomşa, directorul general al SAP România, a spus: "Comparativ cu anii precedenţi, ponderea soluţiilor clasice, de tipul ERP, a scăzut, iar companiile locale au început să-şi îndrepte atenţia către soluţiile tehnologice avansate. În momentul de faţă, există o cerere mai mare pentru soluţiile de tipul Business Intelligence sau Enterprise Performance Management, necesare pentru creşterea profitabilităţii, pentru managementul costurilor sau pentru activităţile de bugetare şi planificare din cadrul organizaţiilor".
Potrivit reprezentantului SAP, odată cu creşterea influenţelor externe pe plan local, ce a determinat în primul rând accentuarea dinamicii mediului de afaceri autohton, companiile au devenit mai receptive la noile soluţii tehnologice şi la creşterea investiţiilor în informatizare. "În prezent, influenţele externe se propagă extrem de rapid şi pot avea un impact semnificativ pentru mediul de business autohton. Rezultatele SAP se datorează faptului că organizaţiile locale au înţeles importanţa unor soluţii de business solide şi care le dau puterea de a acţiona imediat la aceste schimbări, iar pentru acest an apreciez accentuarea acestor tendinţe", a adăugat Tomşa.
• La nivel global, venituri de 16 miliarde euro
În 2012, la nivel global, SAP a înregistrat rezultate record, veniturile anuale totale ale companiei, exprimate non-IFRS, ridicându-se la peste 16 miliarde euro, în creştere cu 14% comparativ cu anul anterior. Veniturile pe segmentul de soluţii software şi servicii conexe s-au ridicat la 13,2 miliarde euro, cu 17% mai mult, comparativ cu 2011, în timp ce subscrierile software şi cloud au crescut, anul trecut, cu 21%, la 5 miliarde euro. Pe segmentul soluţiilor inovative, respectiv platforma de in-memory computing SAP HANA, mobility şi cloud, SAP a consemnat, de asemenea, rezultate excepţionale: veniturile anuale pe segmentul SAP HANA s-au ridicat la aproximativ 400 de milioane de euro, în timp ce veniturile pe segmentul soluţiilor mobile au cumulat peste 220 de milioane de euro, depăşind ţinta anuală. Veniturile anuale totale ale SAP pe segmentul cloud, care cuprinde atât aplicaţiile cloud, cât şi platforma Ariba, s-au ridicat la circa 850 de milioane de euro.
• Estimări de business pentru 2013
Pentru 2013, SAP prezintă următoarele estimări de business la nivel global:
- Veniturile anuale totale, exprimate non-IFRS, provenite din subscrieri software şi cloud sunt estimate să crească cu o rată cuprinsă între 14% şi 20%, calculată la curs valutar constant (2012: 5,0 mld. euro). Veniturile anuale non-IFRS din subscrieri cloud şi servicii suport vor reprezenta aproximativ 750 de milioane de euro (2012: 342 milioane euro).
- Pe segmentul software şi servicii software conexe, veniturile anuale totale non-IFRS sunt estimate să crească cu o rată cuprinsă între 11% şi 13%, calculată la curs valutar constant (2012: 13,25 mld. euro).
- Pentru întreg anul 2013, SAP estimează un profit operaţional cuprins între 5,85 miliarde euro şi 5,95 miliarde euro, calculat la curs valutar constant (2012: 5,21 mld. euro).