Încrederea întreprinzătorilor în economia Germaniei - cea mai mare din Europa, a înregistrat, în luna iulie, cea mai puternică scădere de după 11 septembrie 2001, când au avut loc atentatele teroriste asupra SUA. Indicele privind climatul investiţional german, măsurat de institutul Ifo, a scăzut la 97,5 puncte în iulie, de la 101,2 puncte în iunie. Acesta este cel mai redus nivel atins după septembrie 2005. Economiştii aşteptau un declin până la 100,1 puncte.
În condiţiile date, euro şi-a continuat deprecierea faţă de dolar. Moneda unică a avut un curs de 1,5664 dolari la ora 7:32 a.m., pe piaţa din New York, faţă de 1,5698 dolari la finele zilei precedente. Anterior, moneda europeană a scăzut la 1,5638 dolari - cel mai slab curs înregistrat după data de 8 iulie.
În opinia analiştilor, euro va coborî până la 1,50 dolari la finele trimestrului al treilea. Aceştia consideră că piaţa valutară se va concentra, acum, pe încetinirea semnificativă a expansiunii economice din zona euro şi pe monedele statelor în care politica monetară este extrem de strânsă. Specialiştii susţin că este posibil ca Banca Centrală Europeană să nu fie nevoită să aştepte scăderea inflaţiei ca să reducă dobânzile, ceea ce va fi în defavoarea euro.