SCĂDERI DE CIRCA 30% Acţiunile băncilor greceşti se prăbuşesc la Bursa din Atena

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 februarie 2016

Acţiunile băncilor greceşti se prăbuşesc la Bursa din Atena

În ultimul an, titlurile băncilor elene au pierdut peste 94%

Piaţa acţiunilor, la nivelul minim al ultimilor 25 de ani

Acţiunile băncilor listate la Bursa din Atena s-au prăbuşit, ieri, pierzând circa 30% din valoarea lor în numai câteva ore, în condiţiile în care guvernul se află prins la mijloc între continuarea austerităţii, aşa cum cer creditorii internaţionali, şi protestele sociale, care vor, în primul rând, stoparea reformei pensiilor.

Indicele FTSEB, al acţiunilor financiare, a coborât cu peste 24%, piaţa acţiunilor pierzând, per ansamblu, aproape 8%, ajungând la cel mai redus nivel din 1991 până în prezent. Săptămâna trecută, Bursa din Atena pierduse, deja, aproape 9%, iar indicele sectorului bancar - 43%.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, s-au depreciat cu 29%, la 0,14 euro, iar cele ale "Alpha Bank" AE - cu 27,2%, la 0,99 euro. În ultimul an, titlurile "National Bank of Greece" au scăzut cu 94%, la fel cele ale "Alpha". Titlurile "Eurobank Ergasias" SA au coborât cu 29,2%, la 0,39 euro, iar cele ale "Piraeus Bank" SA - cu 27,2%, la 0,10 euro. În ultimul an, acţiunile "Eurobank" au pierdut 97%, iar cele ale "Piraeus" - peste 99%.

Declinul de ieri vine pe fondul incertitudinilor privind o primă evaluare a programului de asistenţă externă, derulată de creditorii internaţionali ai guvernului de la Atena, începând de săptămâna trecută. Prima rundă de discuţii dintre creditori şi guvernul elen s-a încheiat fără un acord, iar negocierile s-ar putea prelungi până în martie şi chiar după, potrivit cotidianului elen Kathimerini. După vizita de o săptămână, reprezentanţii creditorilor au părăsit vineri Atena.

Publicaţia elenă de stânga Avgi scrie că "există numeroase şi importante" dificultăţi în realizarea unui acord privind ţintele fiscale ale Greciei pentru 2017 şi 2018. Printre acestea se numără un deficit de 800 de milioane de euro şi neînţelegeri privind modul în care sunt gestionate creditele neperformante de peste 100 de miliarde de euro din portofoliile băncilor elene.

Sectorul bancar elen a fost recapitalizat în urmă cu numai trei luni, când a primit fonduri de 14 miliarde de euro.

Conform cotidianului german Handelsblatt, care citează o sursă apropiată discuţiilor, "Grecia face multe pe hârtie, dar mai puţine pe partea de aplicare".

În Grecia sunt tot mai multe proteste împotriva guvernului condus de Alexis Tsipras. Săptămâna trecută (în 4 februarie), Grecia a fost lovită de o grevă generală de 24 de ore, cu participare extinsă, din cauza proiectului de reformă a pensiilor. În plus, de trei săptămâni, fermierii greci blochează mereu drumurile naţionale şi graniţele, manifestându-şi nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate.

Acestea au venit după ce, în zilele de 12,14,19 şi 21 ianuarie, mai multe manifestaţii de protest ale transportatorilor feroviari din Grecia au perturbat traficul din ţară. Totodată, în 20 ianuarie, Grecia a fost lovită de o grevă de două zile, declanşată de sindicatele marinarilor, traficul naval dinspre Grecia continentală şi insule fiind blocat. Greviştii şi-au exprimat protestul faţă de proiectul legislativ care prevede ca fondurile pentru pensii ale marinarilor şi docherilor să fie dizolvate într-un fond naţional de asistenţă socială. În 27 ianuarie anul acesta, la Atena şi în alte oraşe din Grecia oamenii au ieşit în stradă, manifestându-şi, şi la acel moment, nemulţumirea faţă de reforma sistemului de pensii şi al asigurărilor sociale. După ce, anul trecut, a acceptat noul pachet de salvare, în sumă de 86 miliarde de euro (pe trei ani) guvernul elen a adoptat o politică menită să genereze surplus bugetar, a majorat taxele, a lansat negocieri pentru vânzarea băncilor elene către fonduri speculative, a privatizat aeroporturi şi porturi, iar acum pregăteşte tăierea pensiilor. Printre cele mai contestate măsuri adoptate de guvernul elen se numără eliminarea a zeci de scutiri de taxe sau categorii de pensii speciale, păstrate de guvernele anterioare.

Indicele ASE al Bursei din Atena a coborât cu 7,9% ieri, la 464,23 puncte.

Christoph Kind, şef de departament la "Frankfurt Trust", declară, conform Bloomberg: "Criza din Grecia nu s-a terminat încă, nu este rezolvată şi încă mai sunt multe probleme".

Randamentul titlurilor de stat elene cu maturitatea la zece ani a urcat cu 0,45 puncte procentuale ieri, la 10,01%. La finele lui 2015, randamentul era de 8,29%.

Comisia Europeană estimează că economia Greciei va scădea cu 0,7% anul acesta, după ce a stagnat în 2015.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bate usor o briza si sterge 30%din banci. Inseamna ca aceste banci au fost umflate cu pompa? Au luat"prafuri" de au avut muschi asa mari pana acum?

    Pt. Orice firma e mister sa mai existi dupa ce scazi 99%. 

    E drumul spre bine; spre normalitate. 

    Se inchid aceste banci apar altele, asa e intr-o economie normala.

    Bancile acestea parca sunt rascoapte; incep sa putrezeasca. 

    1. banca este acum un wash machine

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb