Scenarii pentru testele de stres din sectorul bancar, în 2011

A.V:
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 martie 2011

Autoritatea europeană de supraveghere a sectorului financiar a prezentat scenariile pe care se bazează testele de rezistenţă din 2011 destinate băncilor din UE, descriind noile condiţii ca fiind mai severe decât cele din exerciţiul anterior, criticat pentru lejeritatea lui, potrivit AFP, anunţă Mediafax.

Scenariul pesimist luat în cosiderare de autoritate prevede, printre altele, scăderea cu 0,5% a Produsului Intern Brut din zona euro în acest an, comparativ cu o creştere de 1,5% anticipată de Comisia Europeană. Banca Centrală Europeană estimează că această ipoteză are şanse de 1% să se materializeze.

Scenariul ia în calcul, de asemenea, agravarea crizei datoriilor suverane din UE, caz în care valoarea obligaţiunilor spaniole deţinute de bănci s-ar putea reduce cu 20,7% în doi ani. Testele prevăd, totodată, o scădere cu 15% a burselor europene.

Autoritatea nu a publicat, însă, lis-ta băncilor care vor fi testate începând din luna martie. Rezultatele ar putea fi publicate în iunie.

Anul trecut au fost evaluate 91 de bănci, din care doar şapte (cinci din Spania şi câte una din Germania şi Grecia) nu au primit calificative de trecere. La câteva luni după efectuarea testelor, două mari bănci irlandeze au ajuns în pragul falimentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb