Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, nu va participa la reuniunea omologilor săi din principalele ţări industrializate din cadrul G7 în Franţa, la sfârşitul săptămânii, o absenţă emblematică pentru tensiunile dintre Statele Unite sub preşedinţia lui Donald Trump şi aliaţii lor cei mai apropiaţi, relatează AFP, citat de Agerpres.
Numărul doi al Departamentului de Stat, John Sullivan, va reprezenta Washingtonul vineri şi sâmbătă la reuniunea miniştrilor de externe de la Dinard, în nord-vestul Franţei, pentru a pregăti summitul şefilor de stat prevăzut în august la Biarritz, alt oraş de pe litoralul Atlantic francez, a anunţat marţi diplomaţia americană într-un comunicat.
Întrebat despre motivele absenţei lui Mike Pompeo, purtătorul său de cuvânt, Robert Palladino, a spus doar că secretarul de stat are "încredere deplină în capacitatea" adjunctului său de "a apăra interesele de securitate naţională ale Americii în cadrul G7", conform Agerpres.
"Alianţele transatlantice sunt mai puternice ca oricând", a dat el asigurări, în timp ce şeful diplomaţiei americane urmează să îi primească miercuri şi joi pe omologii săi din NATO pentru a sărbători în capitala Statelor Unite cei 70 de ani ai Alianţei.
Guvernul miliardarului american a ţinut cont însă prea puţin în ultimii doi ani de aliaţii săi tradiţionali.
Summitul G7 din 2018, în Canada, s-a încheiat cu un eşec, Donald Trump refuzând să semneze comunicatul final din cauza unor dispute în domeniul comercial. Iar în cursul summitului NATO de la Bruxelles, el i-a criticat vehement pe membrii Alianţei, pe care i-a îndemnat să-şi majoreze cheltuielile militare.
Absenţa lui Mike Pompeo de la Dinard, în Bretania, este cu atât mai surprinzătoare, cu cât Statele Unite vor asigura în 2020 preşedinţia G7, grup din care mai fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie, scrie Agerpres.
Adjunctul său John Sullivan va discuta cu miniştrii din celelalte ţări despre "deteriorarea situaţiei din Venezuela, comportamentul destabilizator al Iranului în Orientul Mijlociu" sau despre "denuclearizarea definitivă a Coreii de Nord", a precizat Departamentul de Stat.