Securitatea Europei

Labirintul fără ieşire al meandrelor realităţii noastre politice ne ţine cu străşnicie captivi şi puţine subiecte de dincolo de zid mai ajung la noi. Zidul de zgomot produs în fiecare zi de mediile mai degrabă de isterizare, decît de informare. Aşa-zisele ştiri care se revarsă în valuri, 24/7, nu sunt menite să informeze, ci să uimească, să mes­merizeze, să indigneze sau să cutremure de groază ori de scîrbă. Nimic sis­tematic, nimic capabil să vă ajute să înţelegeţi ceea ce se întîmplă, care este situaţia de fond, care sunt problemele şi temele politice dominante în imediata apropiere a României. Spre exemplu, în Serbia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina sau R. Moldova, ori în marile capitale ale lumii, la Washington, la Beijing, Moscova, la Paris, Londra sau Roma. Aflaţi în schimb că în nu ştiu ce rîpă din Bangladesh s-a prăbuşit un autobuz, iar pasagerii, mai ales copii, au murit cu toţii, ori că în Watanadu un tramvai a deraiat şi a omorît zece călători, ori că în incendiile din California şi din Grecia au murit nu ştiu cîte sute de oameni. Fără excepţie, aveţi în fiecare zi asigurată "informaţia" despre cea mai recentă ispravă a unui alt psihopat sau spălat pe creier care a des­cărcat magazia unui pistol în clienţii vreunei cafenele, ori între elevii şi profesorii vreunei şcoli, care a decapitat sub ochiul atent al camerelor de luat vederi nu ştiu cîţi ostateci, ori care a scos cuţitul şi a împuns mortal, la repezeală, trei-patru călători într-o gară, ori de pe o stradă oarecare a unui oraş european, american sau mai ştiu eu de unde. Într-un asemenea "univers informaţional", unde să încapă vreo discuţie, vreo dezbatere cu miez despre un subiect exotic cum este "securitatea Europei"? Fie vorba între noi, el nu mai este frecventat suficient nici măcar în cele mai multe dintre ministerele de externe ale statelor aflate pe harta Europei sau direct interesate de ceea ce se întîmplă în acceastă parte de lume. Desigur, România nu face excepţie! Cu siguranţă, nici eu nu m-aş fi gîndit "să vizitez" jurnalistic un asemenea "non-subiect" dacă nu ar fi fost ieşirea recentă a domnului Macron, preşedinte în exerciţiu al unei republici al cărui singur ideal constant este gloria pierdută a unui imperiu de secol XVIII, rămasă între timp fără urmă de busolă şi de viziune asupra prezentului şi viitorului. În căutarea disperată a unor teme şi cuvinte care să şocheze, fie şi numai cîteva secunde, care să dea iluzia că nuca seacă ar avea totuşi miez, domnul Macron ne-a anunţat rituos că securitatea Europei nu se mai poate baza pe sprijinul şi implicarea Statelor Unite!!! Ideea nu este cîtuşi de puţin originală! Preşedintele Franţei nu face altceva decît să joace rolul de ecou al vorbelor spuse de Angela Merkel chiar în primele zile ale mandatului Trump şi, de atunci, repetate insistent în afara spaţiului politic al Germaniei. Nu în ultimul rînd la Washington şi nu doar la Casa Albă, de cînd este locuită ea de Trump!!! Desigur, oamenii politici au şi ei dreptul la "rătăciri", la momente de "opacitate politică", de "cecitate temporară" etc.. În ceea ce priveşte Europa, există însă subiecte în care nimănui nu-i este îngăduit nici măcar un singur moment de "orbire", fie ea şi temporară. Motivul: ea atrage după sine dizolvarea securităţii colective şi posibila precipitare a unui alt "mare război". Unul din care, astăzi, nu mai poate nimeni exclude apriori o posibilă componentă nucleară. Cu tema război se joacă deja insistent domnul Putin, ţarul uns al unei pseudo-republici de tip imperial, îmbibată ideologic, pînă la saturaţie, de tema "revanşei" faţă de toţi şi de toate, dar în primul rînd faţă de Europa Occidentală şi America. Cu slăbirea securităţii colective a Europei pare responsabilă axa Berlin-Paris, încurajată, numai aparent paradoxal, de rătăcirile şi bîlbîielile politice ale administraţiilor americane, de la Clinton, la Trump.

De ce îşi permit oamenii politici ai zilei de astăzi să se joace cu un subiect care acum nici trei decenii era aşezat în parametri mai stabili şi precişi decît cei ai teoriei relativităţii?

Răspunsul simplu ar fi: pentru că atît îi duce capul! Din păcate, realitatea este mult mai neagră. Capul îi duce mai mult, dar nu în direcţia bună, întărirea securităţii colective a Europei, ci în cea opusă. De ce Statele Unite, Franţa şi Germania, împreună cu URSS/Rusia, contributori de primă importanţă ai proiectului securităţii colective europene, în cele mai dificile etape ale istoriei de după cel de al doilea război mondial şi pînă în primul deceniu al erei post război rece, au devenit astăzi principalii "sponsori" ai dizolvării ei? Răspunsurile sunt departe de a fi complete şi congruente. Sunt mai degrabă parţiale şi contradictorii! Trei generaţii şi jumătate de la încheierea ultimului război care a distrus Europa, oamenii politici ai zilei, ca şi alegătorii lor, nu mai au nici o reprezentare adecvată a dezastrului care se poate isca, de azi pe mîine. Războiul sau posibilitatea lui sunt doar nişte noţiuni politice cu care oamenii puterii se joacă cum şi cît vor în "exerciţiul funcţiunii", fără să dea socoteală pentru ceea ce iese, în cele din urmă, din jocurile lor. În era post-adevărului, o sintagmă precum "securitate colectivă" nu mai înseamnă nimic sau, ceea ce este echivalent, înseamnă altceva pentru fiecare dintre cei care o folosesc, decidenţi politici la vîrf sau oameni ai străzii. La Moscova ceva, la Washington altceva, la Paris şi Berlin, desigur, alt... altceva!!!