Compania "Selgros Cash&Carry" a intrat pe piaţa turismului din ţara noastră prin lansarea unei platforme cu pachete turistice denumită Selgros Travel şi care va fi operată de către "TUI Travel Center", potrivit unui comunicat al companiei, trimis Redacţiei.
Platforma va oferi, în fiecare lună, câte zece pachete turistice către diverse destinaţii. Turiştii români pot efectua rezervări în timp real la hoteluri din toată lumea, având acces la baza de date a partenerilor "TUI" din toată lumea, precizează compania.
Printre ofertele de lansare disponibile pe noua platformă, se află pachetul de servicii turistice pentru o săptămână în Varadero, Cuba, la preţuri începând de la 999 de euro de persoană. De astăzi, sunt disponibile pe platformă şi alte pachete de servicii către destinaţii precum Santorini (la 399 de euro/persoană), Dubai (revelion de la 999 de euro) sau Toscana, unde un circuit la finalul lunii septembrie porneşte de la 599 de euro/persoană.
"Selgros Cash&Carry" şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine un număr de 21 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.
Din 2011, compania este parte a "Transgourmet Holding AG", cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.