SIF-URILE: 20 DE ANI DE ACTIVITATE "Pragul limită de deţinere" la SIF-uri, de la 0,1% la 5%

Începând de la listarea SIF-urilor la Bursa de Valori Bucureşti, în 1999 s-a declanşat o lungă dispută în legătură cu posibilitatea ca un inves-titor să achiziţioneze mai mult de 0,1% din acţiunile unei societăţi de investiţii financiare, "prag" stabilit de către conducerile SIF-urilor şi consfinţit prin prevederi în statutele (ulterior actele constitutive) ale respectivelor societăţi, prin regulamentul de tranzacţionare (ulterior inclus în codul BVB) şi prin regulamentele CNVM.

După ani de discuţii şi dezbateri contradictorii în care s-au înfruntat cerinţele din ce în ce mai puternice ale investitorilor cu puternicul "lobby" al conducerilor SIF, abia în 2005 când investitorii au dobândit un sprijin solid din partea efemerei alianţe "D.A." s-a reuşit trecerea prin Parlament a unui proiect de lege care trena de mai mulţi ani şi care a ridicat "pragul" de deţinere, limitând însă dreptul de vot al unui investitor sau grup de investitori care acţionează concertat la 1% din capitalul total al unei SIF.

Nu după mult timp, în Parlament a apărut un nou proiect de lege care încerca să meargă mai departe şi să permită acumularea de acţiuni şi drepturi de vot mergând până la 5% din totalul capitalului social.

Promulgarea acestui act normativ a deschis drumul pentru o concentrare reală a capitalului în societăţile de investiţii financiare şi a adus SIF-urile la acelaşi nivel cu alte instituţii financiare (operatori de piaţă, depozitar, case de compensaţii, bănci) la care există limitări ale deţinerilor sau cerinţe de aprobare a unei participaţii mai mari din partea acţionarilor sau, după caz, a autorităţilor publice (necesitatea avizării de către BNR, de exemplu, a deţinerilor mai mari de 5% în băncile comerciale). Au trecut deci mai bine de 12 ani pentru ca res-tricţiile excesive introduse la SIF-uri să fie aduse la un nivel de limitare considerat rezonabil în entităţi cu loc şi rol special în economie şi pentru care legiuitorul a considerat necesar să res-trângă posibilităţile de acumulare a unor poziţii de control. În mod aparent paradoxal, unele dintre societăţile de investiţii financiare au încercat să devanseze această relaxare a pragului, propunând acţionarilor în adunările generale modificarea actelor cons-titutive în acest sens, ceea ce a constituit un pas important în direcţia renunţării la co-ordonarea politicilor SIF şi a intrării într-o competiţie reală.

Argumentul principal pentru introducerea şi menţinerea limitărilor a fost acela că, în condiţiile unui acţionariat foarte numeros şi dispersat ar fi fost relativ uşor ca unii speculatori să acapareze poziţii de control cu o mică fracţiune din capitalul total şi apoi să administreze societăţile doar în favoarea unor grupuri restrânse de interese, cu atât mai mult cu cât piaţa de capital românească a fost şi este foarte volatilă.

Desigur că aceste limitări au redus atractivitatea acţiunilor SIF chiar şi în perioadele de "boom" bursier, au condus la plafonarea valorii acţiunilor (în cea mai mare parte a perioadei de când a început tranzacţionarea şi încă şi în prezent valoarea de piaţă a acţiunilor SIF a fost sub valoarea activului net pe acţiune) şi aparent au favorizat doar conducerile existente, în dauna acţionarilor care au avut prea puţine posibilităţi de a impune schimbări în politicile şi managementul SIF-urilor şi şi-au văzut acţiunile stagnând ca valoare sau chiar scăzând, cu toate posibilităţile reale de creştere.

Pe de altă parte, stabilitatea managementului, chiar dacă contestată vehement de unii acţionari, a contribuit la menţinerea unor politici prudente şi a ferit, în linii generale, SIF-urile de aventuri riscante, astfel încât, chiar şi după ani de criză financiară, aceste instituţii prezintă bilanţuri solide şi cu lichidităţi şi rezerve remarcabile. Nu sunt multe instituţii financiare în lume care să se poată lauda cu o istorie neîntreruptă de douăzeci de ani de bilanţuri (şi exerciţii financiare) soldate cu profituri.

În tabăra cealaltă, cei care militează pentru desfiinţarea limitărilor consideră că acestea sunt în contradicţie cu principiile unei economii de piaţă, că nu permit investitorilor instituţionali să ia poziţii pe titlurile SIF şi că astfel piaţa titlurilor SIF va rămâne tot timpul plafonată.

Este destul de probabil că nivelul de 5% este acceptabil pentru majoritatea actorilor rezonabili de pe scena financiară şi, odată depăşite asperităţile de început şi eliminată utilizarea necorespunzătoare a prevederilor cu privire la concertare sau alte şicane administrative, acţionariatul şi managementul celor cinci societăţi de investiţii financiare se vor circumscrie aceloraşi "reguli ale jocului" valabile pe oricare altă piaţă matură.