Simona Halep a învins-o pe poloneza Iga Swiatek şi s-a calificat în sferturi la Australian Open

J.P.
Sport / 14 februarie 2021

Simona Halep a învins-o pe poloneza Iga Swiatek şi s-a calificat în sferturi la Australian Open

Simona Halep a învins-o duminică pe poloneza Iga Swiatek, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, şi s-a calificat, pentru a cincea oară, în sferturi la Australian Open, unde o va întâlni pe Serena Williams.

Scorul final a fost de 3-6, 6-1, 6-4.

Potrivit News.ro, Halep a înfruntat în această întâlnire mai multe versiuni ale Igăi Swiatek, una copleşitoare, alta rispitoare. Cu un efort deosebit, cu inteligenţă şi cu calm, Halep a aceptat dominarea rivalei şi, când nivelul acesteia a scăzut, a preluat frâiele meciului şi nu le-a scăpat din mână.

Swiatek a început furtunos meciul de pe Rod Laver Arena, cu acelaşi tenis total care i-a adus în octombrie trecut primul titlu de grand slam din carieră, la Roland Garros, la numai 19 ani. Poloneza este o maşină de tenis, o turela a unui tanc, ce plasează loviturile oriunde pe teren, stânga-dreapta, lung-scurt. Tânăra sportivă a evoluat şi duminică o vreme exuberant, ofensiv, cu puncte frumos construite şi cu veniri la fileu.

Cu mobilitate şi rapiditate incredibile, Swiatek a fost din nou de neoprit în primul set de câtre Halep. Românca a putut ţine pasul cu adversara ei atât timp cât a pus în teren primul serviciu şi cât a avut răbdare să nu trimită oriunde şi oricum mingea, aşa cum a făcut-o în partea finală a setului.

Tot acest joc spectaculos al polonezei s-a năruit neaşteptat în setul al doilea. Punctele ei câştigătoare s-au rărit, în schimb s-au înmulţit greşelile neforţate, iar Halep nu iartă asemenea scăderi ale nivelului evoluţiei adversarelor sale. Fostul lider WTA a jucat atent să nu dea puncte gratuit, a continuat să macine reverul Igăi Swiatek, poate una dintre puţinele ei lovituri necizelate încă, şi a punctat când a trebuit. Sportiva română şi-a recuperat precizia şi eficienţa primului serviciu, a fost generoasă în efort, ca de obicei, a ţinut mingea în joc cât mai mult şi meciul a intrat firesc pe făgaşul creat de ea.

După câte un set dominat de fiecare jucătoare, un uşor echilibru s-a instalat pe teren în decisiv. Swiatek a devenit mai puţin risipitoare, a recuperat ceva din evoluţia arătată în primul set, dar Halep nu a pierdut controlul partidei.

În setul I, primele mingi de break le-a avut Halep, la 3-3, dar Swiatek le-a anulat şi a condus cu 4-3. În ghemul următor, românca şi-a cedat serviciul la 0 şi Swiatek nu a ratat ocazia de a-şi adjudeca setul cu 6-3, după 38 de minute.

Halep nu a mai ratat următoarele şanse de break ivite, la 1-0, în setul secund, şi a câştigat prima dată pe serviciul rivalei, ridicând scorul la 2-0, apoi la 3-0, moment în care Swiatek a punctat şi ea pe tabelă. De la acest scor, românca a mers şnur şi a câştigat cinci ghemuri la rând. După primele trei şi după 64 de minute, setul i-a intrat în cont, cu 6-1.

Sportiva poloneză a revenit în joc la 0-2 în decisiv, după ce în ghemul anterior a ratat o minge de break. Nu a mai făcut-o în ghemul al patrulea şi scorul a devenit 2-2. Halep a răspuns cu rebreak, consolidat cu serviciul, iar diferenţa a revenit la două ghemuri şi săa păstrat până la final, scor 6-4, după o oră şi 50 de minute de joc.

Anterior, bilanţul întâlnirilor directe Halep - Swiatek era de 1-1. Românca s-a impus în 2019, în optimi, la Roland Garros, scor 6-1, 6-0, iar poloneza la următoarea ediţie a competiţiei de la Paris, în aceeaşi fază, scor 6-2, 6-1.

Halep va juca în faza următoare cu americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon din 2019. În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Calificarea în sferturi este recompensată la actuala ediţie a AusOpen cu un premiu de 525.000 de dolari australieni (336.000 de euro) şi cu 430 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în optimi primesc un premiu de 320.000 de dolari australieni (204.000 euro) fiecare şi câte 240 de puncte WTA.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Tembelu natiei spunea ieri ca Swiatek o sa o invinga pe Halep,deoarece este mai puternica iar Halep o sa clacheze. Azi,spune ca ,halep a invins cu capu,de parca Halep nu ar judeca si nu ar avea cap. Cred ca stiti cine este tembelu,CTP,adica COCALARUL care cica este ziarist.!

    daca-i va da mingi in racheta va pierde , daca o va tine din colt in colt va castiga . toate meciurile cu mingi returnate in racheta adversarei le-a pierdut , in plus serena are un cur greu de plimbat din colt in colt .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb