Sindicaliştii din administraţie vor protesta împotriva guvernului

Cătălina N. Mănoiu
Ziarul BURSA #Politică / 31 iulie 2014

Sindicaliştii din administraţie vor protesta împotriva guvernului

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), membră a CNS "Cartel ALFA", va protesta împotriva refuzului actualului guvern de a-şi respecta promisiunile făcute în anul electoral 2012, care constau în aplicarea Legii privind salarizarea unitară a personalului administraţiei publice, modificarea Codului Muncii şi modificarea Legii dialogul social în forma propusă de partenerii sociali, potrivit declaraţiilor de ieri ale liderilor sindicali.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a anunţat că prima acţiune de protest (pichetare) va avea loc pe 5 august, în faţa Primăriei Capitalei, unde sunt aşteptaţi peste 50 de membri ai FNSA. Pichetări similare vor fi organizate, ulterior, în fiecare zi de marţi, în intervalul orar 16:00 -16:30, până la data de 10 septembrie a.c. , când în faţa sediului Guvernului, se va organiza un miting care la care vor participa în jur de 3000 de sindicalişti.

Romel Neagu, vicepreşedinte FNSA, a declarat în cadrul unei conferinţei de presa că revendicări prioritare, precum trecerea pe grilele de salarizare, conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificarea Codului Muncii şi a Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, au rămas fară răspuns din partea Guvernului, în ciuda faptului că acestea au fost asumate de factorii de decizie politică, în contextul alegerilor electorale din anul 2012. Potrivit domniei sale, deşi revendicările prioritare au fost asumate de Guvern, în urma negocierilor avute cu Ministrul delegat pentru dialog social, factorii de decizie politică nu au dat dovadă de "voinţă reală" pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală.

Potrivit FNSA, nemulţumirile care au încurajat mişcările de protest au fost generate de refuzul guvernului de a asigura revenirea la veniturile salariale din anul 2009, sărăcirea populaţiei prin măsurile economico-fiscale impuse, în special, creşterea preţurilor la energie şi combustibil, păstrarea unui regim de salarizare a bugetarilor care perpetuează un tratament discriminatoriu, în rândul bugetarilor (creşteri salariale, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, numai pentru anumite segmente).

Biroul Federal al FNSA va analiza, în perioada 1-3 octombrie, efectele acţiunilor de protest şi va stabili următoarele acţiuni sindicale. Valer Suciu, preşedintele FNSA, a declarat, într-un comunicat de presă, că mişcările sindicale de protest se pot prelungi până la alegerile prezidenţiale, în cazul în care instituţiile abilitate vor ignora lista revedicărilor care a fost înaintată Guvernului de către FNSA, încă din februarie 2013. FNSA a mai organizat ieri alte 6 conferinţe de presă pe aceeaşi temă, în municipiile Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb