Sindicaliştii din sănătate au declanşat greva generală

Andrei Stan
Miscellanea #Sănătate / 31 octombrie 2016

Protest Sanitas (Sursa foto: captură Youtube)

Protest Sanitas (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 12:29 Dragnea: "PSD susţine urgent în Parlament revendicările salariale din sistemul sanitar"

Revendicările salariaţilor din sistemul medical sunt legitime şi vor fi susţinute urgent de PSD în Parlament, a declarat, pe pagina sa de Facebook, preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea.

"Guvernul zero a băgat în grevă 80.000 de cadre medicale şi personal tehnic. În acest moment, sistemul medical este blocat. Revendicările salariale sunt legitime, iar PSD le va susţine urgent în Parlament pentru a rezolva problema şi a încheia greva. Vom veni cu soluţii pentru ca cei care au grijă de sănătatea noastră să fie respectaţi. Medicii trebuie să simtă în buzunarele lor că fac parte din clasa de mijloc", a postat Dragnea, conform sursei citate.

(M.I.)

--------

Actualizare 12:20 Leonard Bărăscu, Sanitas: "Greva continuă, nu avem nimic cert"

Discuţiile sindicaliştilor cu ministrul Sănătăţii nu au dus, deocamdată, la o soluţionare a revendicărilor acestora. Liderul Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a anunţat că greva continuă şi că sindicaliştii nu au primit "nimic cert" în urma negocierilor.

Sindicaliştii au mai anunţat că se vor adresa Parlamentului după ora 16.00.

"Am purtat discuţii cu domnul ministru pe probleme delicate din sistem, am putea ca în următoarea perioadă să ne întâlnim, poate chiar azi, contractul colectiv de muncă, sporurile, acea ordonanţă 43 care credeam că ar fi rezolvată şi ordonanţa 20. Greva continuă, colegii trebuie să ştie, nu avem nimic cert, în Parlament după ora 16.00 vă vom oferi alte date. Sunt probleme din sistem care ţin de minister, problema sporurilor, condiţii în spitale. Colegii rămân în grevă, după 16.00 să sperăm că avem variante mai bune", a declarat Leonard Bărăscu, potrivit Digi 24.

------------

Actualizare 11.28 Sindicaliştii au început discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii

Actualizare 08:58 Aproximativ 82.000 de cadre medicale au intrat în grevă

Peste 82.000 de persoane din sistemul sanitar au intrat în grevă generală în această dimineaţă, în spitalele din întreaga ţară, a anunţat Marius Sepi, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas.

Spre exemplu, la Spitalul Floreasca nu se fac intervenţii chirugicale şi nu se eliberează bilete de trimitere. Sindicaliştii au mai spus că greva este pe termen nelimitat.

"Plenul ar trebui să rezolve toate problemele pe care noi le-am ridicat, amendamentele depuse de Federaţia Sanitas. În cazul în care vom avea satisfacţie vom închide această formă de protest, dacă nu, colegii s-au mobilizat, acum primim semnale din toată ţara. Vom continua greva pentru că aşa nu se mai poate. În continuare sunt zeci de mii de persoane din sistemul de sănătate care nu sunt în acele două ordonanţe, în continuare cei din asistenţa socială sunt cei mai prost plătiţi bugetari şi nu au primit nimic, în continuare sunt acele diferenţe enorme între aceleaşi categorii profesionale. Aceste două ordonanţate pe care le-a produs actualul Guvern, în loc să rezolve inechităţile, le-au adâncit şi mai mult. Urgenţele vor fi asigurate, asigurăm acea treime, s-a facut apel către asociaţiile de pacienţi care au transmis în teritoriu ca azi afecţiunile care nu sunt de urgenţă, pacienţii să rămână acasă. Eu fac un apel la premier să înţeleagă că lupta noastră este de a aduce dreptate şi demnitate în Sănătate, iar parlamentarii să se mobilizeze în aşa fel încât să voteze mâine amendamentele Federaţiei Sanitas", a spus Marius Sepi, într-o conferinţă de presă organizată în faţa Spitalului Floreasca din Bucureşti, potrivit Digi 24.

Acesta a precizat: "Sunt 82.000 de semnături. Conform legii, asigurăm urgenţele, deci viaţa pacienţilor nu este pusă în pericol. Asociaţia de pacienţi ne susţine în mişcarea noastră revendicativă. Până la urmă noi vrem să atragem banii în sistemul de sănătate, în aşa fel încât, pe lângă motivarea personalului care lucrează în sistemul de sănătate, să avem şi condiţii mai bune pentru pacienţi. Am făcut apel şi prin ei, şi prin presă ca, în aceste zile, până la deblocarea situaţiei, cei care nu au strictă nevoie de servicii medicale să nu acceseze spitalele din România. Aştept cu interes soluţii de la Guvern sau de la Parlament care să ducă la rezolvarea situaţiei".

La acest moment, în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca s-au strâns în jur de 100 de asistenţi medicali şi personal TESA care protestează.

-------------

Sindicaliştii din Federaţia Sanitas au anunţat că declanşează, în această dimineaţă, greva generală, în toate spitalele din ţară, acuzând "atitudinea indiferentă a guvernanţilor" faţă de problemele din sistemul sanitar.

"Având în vedere atitudinea cel puţin indiferentă a guvernanţilor şi în acelaşi timp creşterea nivelului de nemulţumire a colegilor nedreptăţiţi ca urmare a punerii în aplicare a OUG 20 şi 43/2016, Consiliul Naţional a decis respectarea calendarului de acţiuni stabilit la şedinta din septembrie. Astfel, luni 31 octombrie 2016, membrii noştri de sindicat vor intra în grevă generală", se arată într-un comunicat de presă al sindicaliştilor.

Aceştia sunt nemulţumiţi de inechităţile din ordonanţele de urgenţă 20/2016 si 43/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru acest an.

"Ne cerem scuze anticipat faţă de toţi pacienţii care într-un fel sau altul vor fi afectaţi de acţiunile noastre şi facem apel la fiecare dintre aceştia să aibă minimă răbdare şi înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat. În acelaşi timp facem un nou apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităţilor şi nedreptăţilor inacceptabile generate de cele două Ordonanţe de urgentă criticate - 20/2016 si 43/2016, în cel mai scurt timp posibil", au precizat membrii Federaţiei Sanitas.

Potrivit acestora, doar prin repararea inegalităţilor salariale din cele două ordonanţe reclamate poate fi deblocată activitatea în sistemul sanitar public de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb