• Capitalismul a dezamăgit societatea, potrivit sindicaliştilor
Capitalismul trebuie regândit, astfel încât să servească mai bine societatea, potrivit concluziilor unei dezbateri care a avut loc ieri, în prima zi a Forumului Economic de la Davos (Elveţia).
Sharan Burrow, secretarul general al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor, a declarat: "Comunitatea oamenilor de afaceri şi-a pierdut busola morală. Capitalismul a dezamăgit societatea, din cauza creşterii inechităţii veniturilor şi a şomajului ridicat, mai ales în rândul tinerilor". Domnia sa a adăugat: "Trebuie să re-desenăm modelul, să-l resetăm. Opriţi lăcomia! Dacă angajatorii, salariaţii şi guvernele nu vor avea un dialog, atunci sistemul va continua să dezamăgească".
Alţi participanţi la dezbatere nu au fost de acord în privinţa modului în care comunitatea de afaceri şi-a îndeplinit responsabilităţile faţă de societate.
Însă, David M. Rubenstein, director în cadrul "Carlyle Group", a spus: "Comunitatea de afaceri nu şi-a pierdut busola morală. Capitalis-mul ar putea fi cel mai rău sistem posibil, cu excepţia tuturor celorlalte. Companiile nu se gândesc cum să reducă avuţia şi numărul de locuri de muncă". În opinia sa, pentru a asigura un capitalism corect, ar trebui să se acorde mai multă atenţie legilor, investiţiilor în educaţie, promovării creativităţii şi inovaţiei.
La Forumul de la Davos, deschis anul acesta de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, participă 2.600 de personalităţi. Fondatorul acestei manifestări, Klaus Schwab, a afirmat: "Cu cât este mai rea situaţia economică, cu atât mai mare este afluxul de participanţi". Domnia sa a mai declarat: "Capitalismul, în vechea sa formă, nu mai corespunde lumii actuale. Să căutăm soluţii!".
Participanţii la Forumul de la Davos vor aborda şi problema crizei datoriilor din Europa, mai ales că la eveniment participă preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi miniştrii de finanţe din ţările G20.
Klaus Schwab, iniţatorul Forumului, este de părere că actuala criza financiară "nu ne-a învăţat nimic".
Aflat la a 42-a ediţie, Formul de la Davos are tema "Marea Transformare: Conturarea de Noi Modele".