După 20 de zile, greva generală la CFR Marfă, Călători şi Depouri, va continua cu respectarea circulaţiei unei treimi din totalul trenurilor. Nu acceptăm arbitrajul, a declarat, ieri, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Voicu Sala, citat de Rompres.
Cu 20 de zile în urmă, mecanicii de locomotivă au intrat în grevă generală. Ei cer o creştere salarială de 10,7 la sută, tichete de masă pentru toţi lucrătorii pentru toate zilele lucrătoare din lună, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. "Greva la Calea Ferată nu va înceta fără creşteri salariale", a afirmat Voicu Sala.
După 20 de zile de grevă generală, dacă sindicatele şi patronatul cădeau de acord ar fi putut interveni Comisia de Arbitraj pentru soluţionarea conflictului, iar procesul verbal era ataşat la Contractul Colectiv de Muncă pe ramură şi ar fi devenit obligatoriu pentru ambele părţi. "Nu acceptăm Comisia de Arbitraj, deoarece este formată din doi reprezentanţi ai patronatului şi un reprezentant al sindicaliştilor, ba mai mult, noi de două luni nu mai avem Contract Colectiv de Muncă la nivel de ramură, document la care să fie ataşat acest proces verbal al Comisiei", susţine Voicu Sala. Ieri sindicaliştii au dat în judecată unităţile pentru că nu respectă Contractul Colectiv de Grup pe unităţi. După ce instanţa de judecată a declarat greva de la CFR legală, atît administraţia cît şi ministerul îşi pun speranţele în recursul programat pentru joi. Indiferent de rezultatele acestui recurs, cu lideri sau fără lideri sindicali, ceferiştii vor bloca în toamnă calea ferată din nou a spus Sala, pe baza unui sondaj în rîndul sindicaliştilor din toate regionalele şi depourile din ţară.