Sistemul Geografic Informatizat al Iaşiului va fi definitivat pînă la sfîrşitul anului

Doru Mocanu, Iaşi
Ziarul BURSA #Companii #IT / 16 noiembrie 2005

Sistemul Geografic Informatizat (GIS) al Municipiului Iaşi va fi definitivat pînă la sfîrşitul acestui an, după cum a declarat domnul Gheorghe Sălceanu, şeful Serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Iaşi. Proiectul a necesitat o finanţare de 7,7 milioane RON, din bugetul local, numai pentru partea de cadastru general, la care se adaugă componenta GIS, realizată pe baza cercetărilor de specialitate ale institutelor de profil ieşene, care au beneficiat de o sursă separată de finanţare. Domnia sa a spus: "Peste circa două săptămîni, va fi finalizată harta cu graniţele exacte ale extravilanului municipiului, urmînd ca pînă la sfîrşitul anului GIS să fie completat cu toate informaţiile necesare: cele geografice, de cadastru, structura populaţiei, reţelele de utilităţi, monumente, instituţii de cultură, chiar şi dinamica infracţionalităţii etc. În acest moment, componenta GPS a devenit compatibilă cu reţeaua naţională şi cea europeană, iar pentru delimitarea intravilanului oraşului aşteptăm o imagine care urmează să ne fie furnizată prin intermediul unui satelit NASA. Primăria Iaşi va deveni, aşadar, centru integrat de informaţii şi de diseminare a acestora în timp real către toate instituţiile din subordine şi către cei interesaţi să consulte harta informatică a oraşului".

Finalizarea acestui proiect rezolvă şi una dintre obligaţiile de bază ale primăriei, reactualizarea planului de cadastru general, operaţiune care ar trebui, conform legii, să aibă loc o dată la şase ani, dar care nu s-a mai executat în Iaşi din anul 1967. Conform măsurătorilor preliminarii, care urmează să fie completate cu informaţiile care încă nu au fost procesate, municipiul Iaşi se întinde pe o suprafaţă de 9.389 de hectare, din care 4.600 de hectare reprezintă intravilanul oraşului. Pe lîngă componenta de cadastru, care are rolul de a eficientiza rezolvarea problemelor administrative ale municipalităţii, implementarea Sistemului de Poziţionare Globală în GIS va avea multiple aplicaţii, mai ales în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea transportului în comun, dar şi în localizarea exactă a altor vehicule care au montat un astfel de sistem.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb