Implementarea arbitrajului video este pe cale să elimine nu doar greşeliule arbitrilor ci şi pe cele ale spectatorilor.
Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Gabriele Gravina, a propus folosirea asistenţei video pentru arbitraj (VAR) în depistarea spectatorilor care proferează jigniri rasiste pe stadioane: "Sunt surprins să văd că se consideră unele scandări rasiste audibile, iar altele nu, ceea ce nu este normal. Putem folosi VAR împotriva scandărilor rasiste (...) Nu mă interesează să ştiu numărul perosanelor care scandează sau dacă scandările sunt audibile sau nu. Fie că este vorba de una, două sau zece persoane, trebuie să se intervină şi să-i urmărească. Datorită tehnlogiei, cluburile îi pot identifica pe responsabili. Să nu lăsăm garda jos".
Şeful FIGC se referă la cazul atacantului belgian al echipei Inter Milan, Romelu Lukaku, victmă a scandărilor rasiste la meciul cu Cagliari. Comisia de disciplină nu a dictat nicio sancţiune împotriva grupării Cagliari, după ce fanii echipei din Sardinia au imitat sunete de maimuţă la adresa lui Lukaku. Judecătorul sportiv a explicat că nu a putut stabili dacă au fost scandări cu caracter discriminatoriu la adresa belgianului, în zgomotul produs de huduieli şi fluierături înaintea penaltiului executat de Lukaku, iar dacă astfel de sunete au existat, ele au fost izolate şi persoanele în cauză nu au fost identificate. În aceste condiţii, Cagliari a scăpat de sancţiuni.