Slovacia vrea despăgubiri de 320 milioane de euro de la Enel

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 martie 2015

Guvernul slovac a anunţat că vrea să obţină despăgubiri cuprinse între 280 şi 320 milioane de euro de la grupul italian de utilităţi Enel, după ce un tribunal a invalidat un contract privind închirierea hidrocentralei de la Gabcikovo, transmite Wall Street Journal.

Enel a intrat pe piaţa de electricitate din Slovacia în anul 2006, când a preluat un pachet de 66% din acţiunile companiei de utilităţi Slovenske Elektrarne (SE), pentru 840 milioane de euro. Guvernul slovac, care deţine restul de 34% din acţiunile Slovenske Elektrarne, susţine că Enel a încălcat contractul semnat în anul 2006, în condiţiile în care nu a furnizat Guvernului de la Bratislava suficiente informaţii cu privire la profiturile generate de hidrocentrala Gabcikovo, astfel că Executivul nu poate stabili dacă modul de distribuire a profiturilor este corect pentru stat, informează Agerpres.

"Vom încerca să obligăm Enel să returneze toţi banii pe care i-a câştigat în cei opt ani cât a operat hidrocentrala pe baza unui contract invalid", a declarat premierul slovac Robert Fico. Acesta a adăugat că Slovacia va naţionaliza hidrocentrala de la Gabcikovo, care este responsabilă pentru 10% din producţia de energie electrică a acestei ţări.

Guvernul de la Bratislava estimează că hidrocentrala de la Gabcikovo a generat anual profituri cuprinse între 35 şi 40 de milioane de euro, în cei opt ani cât a fost gestionată de Enel.

Un purtător de cuvânt de la Enel a anunţat că firma va face apel la decizia tribunalului imediat după ce va primi motivaţia curţii. "Compania este convinsă, în continuare, de validitatea contractului, care a fost confirmat şi de prima instanţă în luna noiembrie 2013", a declarat sursa citată.

De asemenea, oficialii Enel nu cred că această dispută legală va pune în pericol posibila vânzare a pachetului majoritar de acţiuni de la Slovenske Electrarne. Grupul italian a fixat drept termen limită începutul lunii aprilie, pentru depunerea de oferte angajante pentru pachetul său de 66% din acţiunile companiei Slovenske Elektrarne.

Enel, una din cele mai îndatorate companii europene de utilităţi, a scos la vânzare anul trecut participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România, în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor, pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a decis să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a hotărât să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb