• Banca rambursează ajutorul de stat
"Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa (după valoarea de piaţă), îşi va majora capitalul cu 4,8 miliarde de euro (7,1 miliarde de dolari) prin intermediul unei oferte de drepturi. Banca intenţionează astfel să ramburseze ajutorul primit de la statul francez şi să finanţeze achiziţia unei participaţii la "Credit du Nord". Guvernul i-a furnizat 3,4 miliarde de euro băncii franceze, ca parte a împrumuturilor de aproape 20 de miliarde de euro acordate grupurilor financiare din ţară, în vederea stimulării creditării.
În cadrul ofertei de drepturi, acţionarii "Société Générale" pot cumpăra două acţiuni noi pentru fiecare nouă titluri deţinute, la un preţ de 36 de euro/acţiune, cu 31% sub cursul de închidere din data de 5 octombrie. Oferta se derulează în intervalul 8-20 octombrie.
Majorarea capitalului "va da posibilitatea Société Générale să utilizeze potenţialele oportunităţi de creştere pe plan extern", a anunţat banca franceză.
"Société Générale" negociază achiziţionarea participaţiei de 20% deţinută de grupul franco-belgian "Dexia" SA la "Credit du Nord", tranzacţia urmând să fie finalizată până la sfârşitul anului. În urma acestei preluări, "Société Générale" va putea să-şi întărească poziţia pe piaţa de retail banking, în special în Franţa.
"Segmentul de retail banking din Franţa a avut de câştigat de pe urma unei creşteri dinamice", au precizat oficialii "Société Générale", adăugând că "perspectivele reţelelor internaţionale ale băncii rămân favorabile".
În trimestrul al doilea, "Société Générale" a înregistrat un profit de 309 milioane de euro, după pierderile de 278 milioane euro anunţate în primul trimestru al acestui an. Profitul net consemnat de bancă în perioada aprilie-iunie 2009 este cu 52% mai mic faţă de cel de 644 milioane de euro obţinut în perioada similară a anului trecut, dar cu mult mai mare decât aşteptările analiştilor: 97 de milioane de euro.