SORIN POPESCU, ECO-ROM AMBALAJE: "România şi-a îndeplinit ţinta asumată pentru reciclare"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 8 februarie 2013

"Eco-Rom Ambalaje" a reciclat 61% din cantitatea de ambalaje pusă pe piaţă anul trecut

Anul 2012 a încheiat perioada de tranziţie pe care ţara noastră a avut-o la dispoziţie pentru a atinge un nivel de reciclare al deşeurilor de ambalaje similar cu celelalte state membre, potrivit lui Sorin Popescu, directorul general al "Eco-Rom Ambalaje".

Domnia sa a precizat: "Încă din 2004, anual, România şi-a îndeplinit obiectivele naţionale de reciclare a deşeurilor de ambalaje, organizaţia noastră având o contribuţie semnificativă în acest sens. Conform Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) 2010, < Eco-Rom Ambalaje > îndeplineşte 78% din obligaţia de reciclare a României pentru deşeurile de ambalaje. Acest rezultat se datorează susţinerii in­dus­triei, respectiv producătorilor de bunuri ambalate, care contribuie activ la dezvoltarea şi eficientizarea sis­temului de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje la nivel naţional".

Obligaţiile de reciclare ale ţării noastre au demarat în anul 2004, cu 12% ţintă de reciclare şi au ajuns la 55%, în anul 2012. Perioada iniţială negociată cu instituţiile europene pentru atingerea ţintei de 55% în ceea ce priveşte obligaţiile de reciclare a fost anul 2013, dar România a devansat acest termen la 2012.

"Eco-Rom Ambalaje", organizaţia ce reciclează şi valorifică am­balaje pentru producători şi importa­tori din România, a reciclat, anul trecut, 61% (398.463 tone) din cantitatea de ambalaje puse pe piaţă de aceste companii (651.126 tone), cu 12% mai mult faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Sorin Popescu ne-a declarat: "Într-un context economic competitiv şi, în continuare, afectat de criză, anul 2012 a fost anul creşterilor pentru sistemul de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje. Cantităţile reciclate au depăşit cu 6% obligaţia globală de reciclare din anul 2012, respectiv cea de 55%".

Potrivit domniei sale, evoluţia pozitivă a rezultatelor se datorează creşterii susţinute a contribuţiei industriei la realizarea unui sistem coerent şi eficient de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje, capabil să îndeplinească aceste obligaţii prin dezvoltarea serviciilor de ges­tiune a deşeurilor în scopul reciclării. Pentru anul 2012, această contribuţie s-a situat la 40 de milioane de lei, cu peste 20% mai mult decât în anul anterior.

Comunicatul "Eco-Rom Ambalaje" subliniază că au fost înregistrate creşteri şi în ceea ce priveşte obiectivele legale pentru fiecare tip de material - plastic, sticlă, metal, lemn şi hârtie - cu precădere pentru ambalajele primare generate în gos­podării.

"Anul trecut, prin sistemul nos­tru, au fost reciclate 2,7 miliarde de PET-uri (67.902 tone) şi 400 de milioane de doze de aluminiu (5.073 tone). Acest lucru se datorează eficientizării parteneriatului cu peste 200 de companii de management al deşeurilor care realizează servicii de colectare, sortare şi transport a deşeurilor în scopul reciclării".

Cea mai mare parte a deşeurilor de ambalaje, respectiv 60%, este generată în gospodării. În acest context, soluţia sustenabilă de realizare a obligaţiilor de reciclare şi, implicit, de creştere a cantităţilor reciclate este continuarea extinderii accesului populaţiei la serviciile de colectare selectivă a deşeurilor, consideră sursele citate.

Primele proiecte pilot de acest fel au fost demarate de "Eco-Rom Ambalaje" în anul 2005, în 14 localităţi, numărul acestora crescând semnificativ, de la an la an.

"Am încheiat anul 2012 cu 402 localităţi în care dezvoltăm colectarea selectivă în parteneriat cu autorităţile locale şi operatorii de salubritate desemnaţi, cu aproximativ 60% mai multe decât în 2011. Acest lucru a presupus extinderea reţelei de infrastructură necesară - containere şi saci coloraţi - ceea ce a condus la o creştere a investiţiilor de peste 40% faţă de anul precedent. Astfel, în prezent, aproximativ 41% din populaţia României au acces la sistemul de colectare selectivă pus la dis­poziţie de noi, prin cele 18.590 de pubele colorate", a mai declarat Sorin Cristian Popescu.

Pentru anul 2013, "Eco-Rom Ambalaje" şi-a propus consolidarea serviciilor în toate locaţiile în care susţine proiecte de colectare selectivă. Verificarea criteriilor de performanţă, alături de partenerii locali - administraţia locală şi operatorii de salubritate desemnaţi -, precum şi educarea unui număr cât mai mare de români rămân obiective esenţiale pentru organizaţie.

"Eco-Rom Ambalaje" a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului "Der Grüne Punkt" - Punctul Verde, în ţara noastră. Membrii fondatori sunt "Argus", "Ball Packaging Europe", "Chipita" România, "Coca-Cola HBC" România, "Heineken", "Mars" România, "Munplast", "Pepsi Americas", "Romaqua Group Borsec", "Tetrapak", "Unilever", "Titan", cărora s-au alăturat, în anul 2011, "Bergenbier", "Tymbark" şi "Ursus".

"Eco-Rom Ambalaje" a început activitatea în 2004, cu 81 de companii care au aderat la sistemul companiei, urmând ca anul 2012 să se încheie cu 2.526 de companii res­ponsabile în portofoliu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb