Ri Sol-ju, soţia liderului nord-coreean Kim Jong-un, a apărut public pentru prima dată în mai mult de un an, potrivit presei de stat, informează news.ro.
Maţi, Ri Sol-ju a participat împreună cu soţul ei la un concert prin care a fost marcată ziua naşterii tatălui lui, King Jong-il, fostul lider.
În trecut, Ri l-a însoţit deseori pe Kim la evenimente importante, însă cel mai recent, în ianuarie 2020. Absenţa ei a fost pusă fie pe seama stării sale de sănătate sau a unei posibile sarcini.
Serviciul Naţional de Informaţii al Coreei de Sud ar fi transmis marţi că Ri a evitat să apară public din cauza temerii de Covid-19 şi că probabil a petrecut timpul cu copiii ei.
Coreea de Nord nu a raportat oficial niciun caz de Covid-19, deşi experţii sanitari spun că este puţin probabil ca în ţară să nu fi fost contaminări.
Potrivit Rodong Sinmun, cuplul a ajuns marţi la Mansudae Art Theatre în "urale furtunoase". Fotografii realizate de Reuters îi arată pe cei doi zâmbitori într-o sală în care nu a fost menţinută distanţa fizică şi cei prezenţi nu au purtat măşti.
Ri Sol-ju provine dintr-o familie din clasa superioară, tatăl ei fiind profesor şi mama, obstetrician. Presa a scris că Ri, despre care se spune că are vârsta de 31 de ani, a fost interpretă în Orchestra Unhasu, pentru care membrii sunt aleşi de stat. Analistul Cheong Seong-chang a spus că este considerat că cei doi s-au căsătorit în 2009, un aranjament făcut de Kim Jong-il după ce a suferit un atac cerebral în 2008.
Potrivit Serviciul de informaţii sud-coreean, cuplul are trei copii.
Fostul baschetbalist american Dennis Rodman, apropiat al lui Kim, a dezvăluit la un moment dat că liderul are o fiică, Ju-ae, şi că el este un "tată bun" pentru ea.
Presa de stat a folosit din nou, referitor la Kim, titulatura de "preşedinte" şi nu de "lider". Titul de preşedinte a fost folosit prima dată de agenţia de presă de stat din Coreea de Nord săptămâna trecută.
În mod obişnuit, titlul de preşedinte este rezervat în Coreea de Nord pentru Kim Il-sung, fondatorul statului şi bunicul lui Kim Jong-un, potrivit news.ro.