"Spaţiu rezervat"

Revenit în cursa pentru Bucureşti după ce fusese practic eliminat, Sorin Oprescu s-a transformat dintr-un candidat întârziat într-unul robust. Şi, dincolo de această independenţa, relativă a acestei întreprinderi, după avatarurile politico-juridice din ajun de Paşti o întrebare se desprinde: să fie spaţiul de competiţie electorală rezervat doar partidelor politice? Căci disputa aşa zis juridică legată de semnăturile de susţinere acordate candidatului Sorin Oprescu a înviorat teoria conspiraţiei. Iar Oprescu, politician cu experienţă, s-a pliat imediat şi a îmbrăţişat cu pragmatism această ipoteză. Să fie totuşi Sorin Oprescu de neoprit, astfel încât să fi fost folosite mijloace ? Puţin contează! Poziţia instanţelor, chiar dacă aparent contradictorie, este inteligibilă. Prima instanţă sesizată a abordat cazul dintr-o perspectivă formală, şi din acest unghi nu erau îndeplinite toate condiţiile candidaturii, pe când a doua instanţă a luat în calcul situaţia de fapt şi spiritul legii. Ceea ce putea să facă şi BEM încă de la bun început, dar din motive care vor lăsa loc cu siguranţă la interpretări divergente nu a făcut-o. Şi astfel s-a născut legenda conspiraţiei împotriva lui Oprescu. Şi cu legendele nu-i de glumit!

O candidatură independentă, mai ales într-un oraş ca Bucureştiul, prezintă dublul handicap al absenţei reţelei de partid şi al unei finanţări prin natura lucrurilor limitată. Căci, în cazul partidului poate fi mobilizată atât organizaţia, cât şi bugetele de campanie pentru toate tipurile de candidaţi. Un candidat independent va trebui să suplinească absenţa "şoşonarilor" prin antrenarea voluntarilor, şi în absenţa acestora, prin recursul la servicii plătite. Şi totul costă! Dar există şi o excepţie, care reduce costurile: conspiraţia. În faţa conspiraţiei publicul se aliază în mod spontan victimei. Şi astfel spaţiul rezervat partidelor se deschide.

Tema conspiraţiei este expresia mentală, reflectată şi în politică, a fricii de necunoscut, de nou sau de Celălalt. În politică, teoria conspiraţiei este unul din cele mai cunoscute trucuri. Şi cum prin teoria conspiraţiei se pune în scenă, în funcţie de aşteptările spectatorilor, ancestralul conflict dintre Bine şi Rău, conflictul politic se adaptează onoratei clientele. În cazul Oprescu cei care, din bună credinţă sau din calcul au blocat pentru o vreme candidatura au relansat una din tezele centrale ale campaniei din 2004, cea a "sistemului ticăloşit". Efectul pervers produs de această situaţie va zgudui cu siguranţă formula bipolară pe care evenimentele politice ale ultimilor ani o consacraseră.

Facilitată de situaţiile de criză - şi nu de criză am dus lipsă în ultimii ani - imaginea complotului exprimă reacţia generală la transformările sociale şi economice induse de o tranziţie dură, dublată în ultimii ani şi de mitologia aderării la spaţiul european. În opoziţie cu o societate atomizată şi temperată de tranziţie, conspiraţia este rezultatul acţiunii organizaţilor integrate, ierarhizate şi disciplinate ce îşi solidarizează membrii în raport cu un scop clar, dominarea ocultă a societăţii. Iar partidele corespund perfect acestui profil.

Şi cum mitul conspiraţiei asigură intrarea în scenă a unui personaj aparte, eroul salvator, tema conspiraţiei partidelor româneşti pentru a-şi rezerva spaţiul de competiţie îl avantajează pe Sorin Oprescu. Poate că nu va fi suficient pentru a câştiga alegerile din Bucureşti, dar deja fisura în sistemul de partid a fost produsă. Iar efectele sunt imprevizibile.