Spectatorii revin în arene

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 26 martie 2021

Spectatorii revin în arene

După un an de interdicţii şi distanţare, fanii fotbalului încep să primească şi veşti bune legate de posibilitatea de a reveni pe stadioane. Faptul că acestea sosesc exact când valul trei al pandemiei este în creştere pare mai puţin logic, dar organizatorii de competiţii susţin că vaccinarea şi obişnurea oamenilor cu măsurile de protecţie sanitară permit redeschiderea stadioanelor. Opt mii de spectatori ar putea asista la finala Cupei Ligii Angliei, programată la 25 aprilie, pe Wembley, între Tottenham şi Manchester City. Potrivit Daily Mail, majoritatea biletelor va fi distribuită personalului medical, dar şi rezidenţilor locali. Publicaţia notează că părţile implicate urmează să stabilească modalitatea de organizare a acestui eveniment. Pe de altă parte, restricţiile sanitare anti-Covid-19 vor fi "minime" pentru meciurile de la EURO 2020 la fotbal ce vor avea loc la Sankt Petersburg, iar stadionul va fi plin la 50 la sută din capacitate, a anunţat comitetul rus de organizare. "Privim spre EURO cu optimism. Avem deja un acord pentru a umple tribunele la 50 la sută", a declarat directorul comitetului, Aleksei Sorokin. "Lucrăm la găzduirea suporterilor străini şi acest lucru nu a fost respins de autorităţi", a adăugat Sorokin, afirmând că este "sigur că meciurile se vor putea desfăşura cu minimum de restricţii posibile". Stadionul din Sankt Petersburg are o capacitate de 61.000 de locuri. Acesta ar urma să găzduiască trei meciuri din Grupa B (din care fac parte Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia) şi un sfert de finală din cadrul competiţiei. Rusia a ridicat aproape în totalitate restricţiile sanitare impuse de pandemia de Covid-19, apreciind că vârful pandemiei s-a consumat în această iarnă, atunci când un al doilea val a afectat ţara. Guvernul a decis să nu instituie carantina, dând prioritate economiei. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb