STARTARIUM 4GOOD: 30.000 de euro finanţare să îţi amplifici impactul social


Companii / 8 noiembrie 2021

Sursă foto: Startarium

Sursă foto: Startarium

Cel mai nou program pentru antreprenori sociali şi ONG-uri, Startarium 4GOOD, este un program de accelerare cu finanţare de 30.000 euro. Pe lângă finanţare, 4GOOD include şi 9 luni de mentorat, consultanţă şi training în găsirea şi implementarea strategiei de amplificare a impactului socia.

Startarium 4GOOD este al treilea program desfăşurat anul acesta prin platforma pentru antreprenori Startarium, creată de Impact Hub Bucharest şi ING în 2016. Startarium 4GOOD vine după încheierea Startarium RE:BUILD ( consultanţă şi resurse pentru antreprenori afectaţi de pandemie ) şi a primei ediţii Startarium FOCUS ( o nouă serie de programe-capsulă de mentorat ).

Acest program marchează începutul unei noi serii Startarium dedicate impactului social: programe, resurse şi evenimente ce se vor desfăşura pe tot parcursul anului viitor. Iniţiativa este destinată atât antreprenorilor sociali şi ONG-urilor, cât şi organizaţiilor de suport şi finanţatorilor interesaţi de impact investment.

Până pe 5 decembrie sunt deschise înscrierile pentru prima activare din serie: un program de accelerare cu finanţare, în care participanţii primesc îndrumare timp de 9 luni şi până la 30.000 de euro pentru a creşte exponenţial: atât financiar şi ca impact pozitiv în societate.

DIFERENŢIATORUL 4GOOD: AMPLIFICAREA IMPACTULUI PRIN PRODUCTIZAREA MISIUNII

Un termen specific de business, procesul de productizare implică transformarea unor servicii, procese sau abilităţi în produse pregătite pentru piaţă; în special pentru putea servi mai bine o piaţă mai mare.

În Startarium 4GOOD, afacerile sociale şi ONG-urile participante vor aborda, deopotrivă, o perspectivă antreprenorială asupra misiunii lor: vor lucra la creşterea impactului lor social, dar şi la asigurarea sustenabilităţii şi autonomiei lor financiare.

"Un business sănătos e construit pornind de la problema pe care o rezolvă pentru client, pentru piaţa în care activează. Un business are creştere susţinută atunci când ia deciziile sănătoase financiar, nu doar pentru azi, ci şi pentru mâine. Sunt premise sănătoase pe care le-am aplicat şi atunci când, alături de Impact Hub Bucharest, am construit Startarium, o iniţiativă cu efect de domino, care de 5 ani încoace îndrumă şi e alături de antreprenorii care vor să lanseze sau să crească afaceri sănătoase. Suntem convinşi că afacerile sociale nu sunt o < < insulă > > în Oraşul Antreprenorilor, ci modul optim de a face business în economia prosperă din următorii ani. De aceea, mă bucur că printr-un parteneriat global ING, lansăm o nouă componentă Startarium, pentru afacerile sănătoase de azi şi de mâine: 4GOOD", a declarat Alexandra Maier, Sustainability Manager, ING.

Sunt invitate să aplice în program afaceri sau ONG-uri care pot deja demonstra un istoric de impact social, cu rezultate convingătoare. Pentru a avansa până în etapa de pitching pentru 30.000 EUR, acestea vor propune metode de scalare prin productizare, prin care îşi pot amplifica impactul către sute de mii de beneficiari.

"În acceleratoarele şi incubatoarele pe care le-am dezvoltat, antreprenorii sociali au fost mereu cei care înţeleg cel mai bine problema pe care vor să o rezolve în societate. Pentru ei, Startarium 4GOOD oferă claritate, motivaţie şi viziunea potenţialului lor pentru impact. 4GOOD e o provocare să îşi accelereze creşterea, însoţită de un proces clar de dezvoltare de produs şi de creare a unui model de sustenabilitate pe termen lung", a declarat Irina Simulescu, Program Manager, Impact Hub Bucharest

În martie 2022, după două luni de pregătire, zece participanţi în program vor fi aleşi pentru a ţine pitch-uri pentru finanţare. Maxim trei vor câştiga finanţare nerambursabilă în valoare totală de 30.000 EUR.

Câştigătorii vor merge mai departe în program, unde vor folosi finanţarea câştigată pentru a-şi dezvolta, testa şi implementa soluţia propusă, cu îndrumarea specialiştilor 4GOOD. La final, în toamnă 2022, vor avea din nou ocazia să îşi prezinte soluţia, transformată, în faţa publicului şi a investitorilor independenţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb