Statul schimbă CA la "Avioane Craiova"

A.C.
Companii #Aeronautică / 17 iulie 2014

Ministrul Economiei: "Toate companiile care nu obţin profit vor intra într-un amplu proces de restructurare"

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) Avioane Craiova S.A. a adoptat hotărârea de revocare a administratorilor societăţii şi înlocuirii acestora cu Anghel Ruxandra-Rodica, în calitatea de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) iar Bărăgan Stelian şi Stancu Florinel, în calitate de membrii CA, potrivit unui raport remis BVB (Bursei de Valori Bucureşti).

Aceştia îi înlocuiesc pe Macec Valentin din calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii iar pe Sora Sorin -Adrian şi Raducea Isidor din calitatea de administratori ai societăţii.

Mandatele celor aleşi sunt valabile până pe 23 decembrie 2017.

Statul este acţionar majoritar al societăţii, prin ministerul Economiei, având 80,9778% din totalul de acţiuni.

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat, astăzi, la Craiova, că toate companiile care nu vor obţine profit în 2014 vor intra într-un amplu proces de restructurare, transmite Agerpres.

Potrivit ministrului, echipele manageriale vor fi schimbate până când se va găsi echipa care va reuşi să obţină profit, iar acţiunile vor fi vândute pe bursă, următoarea companie fiind Cuprumin.

"La Energie am vândut totul pe bursă. La fel voi continua şi la Ministerul Economiei. De exemplu, Cuprumin este următoarea companie care va fi listată la bursă. Toate companiile care anul acesta nu vor obţine profit vor intra într-un amplu proces de restructurare, adică schimbăm tot până reuşim să punem o echipă managerială care poate să scoată profit. Astea sunt regulile după care mă conduc eu", a afirmat Niţă.

În legătură cu situaţia Fabricii de Avioane din Craiova, aflată încă în portofoliul statului, Niţă a spus că există mai multe companii interesate de această fabrică, însă mai întâi trebuie "făcută să meargă".

"Ne preocupă şi Avioane Craiova. Suntem în discuţii acolo cu tot felul de companii. Eu am un principiu: întâi să o facem să meargă şi apoi să o vindem. Cred că este mai bine aşa, decât s-o vindem când este într-o situaţie proastă şi toată lumea îţi dă un preţ de nimic. De altfel, pe unde am trecut, aşa am făcut", a mai spus ministrul Economiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb