STUDIU CONFIDEX Q4 2020  Impactul pandemiei, resimţit mai brutal în cazul companiilor mici

S.B.
Macroeconomie / 4 martie 2021

Impactul pandemiei, resimţit mai brutal în cazul companiilor mici

Companiile cu afaceri de sub 100.000 de euro anual, au resimţit mai brutal efectele pandemiei anul trecut, jumătate dintre manageri considerând că propria companie este afectată de Covid-19, iar scăderea afacerilor este, în acest caz, de 20% în Q4 2020, faţă de Q2 2020, potrivit rezultatelor CONFIDEX Q4 2020 - companii sub 100.000 făcute publice de Impetum Group. În plus, creşterea cifrei de afaceri, estimată pentru 2021, faţă de 2020, este de circa 5 ori mai mică în cazul micilor companii, în comparaţie cu marii jucători (1% vs. 5%).

Astfel, managerii din companii mici percep mai acut impactul crizei generate de pandemie şi au o medie a indicatorului stării de spirit mai scăzută decât cei din companiile mai mari: 4.6 versus 4.9. Diferenţa în ceea ce priveşte scăderea profitului din Q4 2020 vs. Q2 2020 este edificatoare în acest sens: un minus de 22% pentru companiile mici şi de doar 12% pentru cele mari. În plus, profitul este aşteptat să scadă în continuare pentru jucătorii mai mici, cu 4% în 2021, în timp ce marile companii estimează deja o creştere în acest an.

"Studiul ne arată că mărimea unei companii este relevantă, în special în perioadele dificile ale economiei. Astfel, companiile cu cifra de afaceri sub 100.000 de euro anual au resimţit mult mai dur efectele pandemiei, iar revenirea este percepută ca fiind mai îndepărtată. În plus, cele mai multe aşteaptă o scădere a profitului în acest an, în timp ce marii jucători estimează deja un avans al acestuia" declară Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.

"Din punctul nostru de vedere acesta este un moment cheie pentru companiile mici pentru că au oportunitatea să facă un pas mare către o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat pentru a trece cu bine peste această criză.", a concluzionat Andrei Cionca .

Dificultăţile pe zona de cash flow sunt evidente, jumătate dintre manageri susţinând că au avut probleme cu capitalul de lucru. În aceste condiţii, doar 10% dintre managerii micilor companii sunt relaxaţi sau foarte relaxaţi în ceea ce priveşte modul în care evoluează economia naţională, în timp ce 19% dintre ei sunt îngrijoraţi sau foarte îngrijoraţi.

Managerii rămân prudenţi pentru 2021 şi nu-şi pun mari speranţe în campania de vaccinare

Companiile mici sunt mai puţin încrezătoare decât cele mari în ceea ce priveşte efectul pozitiv al campaniei de vaccinare asupra economiei şi asupra propriei afaceri. Astfel, doar 66% cred că aceasta va avea un impact pozitiv asupra propriului business, faţă de 73% în cazul companiilor mari.

"Viziunea mai pesimistă a micilor antreprenori se vede şi în modul în care privesc impactul la o scară mai largă, dincolo de ograda proprie. Astfel, aproximativ 80% dintre managerii companiilor mici consideră că economiile (globală, europeană şi naţională) sunt afectate în "mare" şi "foarte mare măsură, faţă de 74% în cazul companiilor mai mari", a mai afirmat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.

Totodată, micile companii nu au o bază la fel de solidă de revenire în 2021, având în vedere că principalele măsuri luate în pandemie au vizat reducerea recrutării de personal şi reducerea cheltuielilor de marketing şi cercetare, dar şi a investiţiilor.

Digitalizarea, o prioritate mai importantă decât accesul la creditare

Pandemia a scos în faţă importanţa digitalizării, mai mult ca oricând, astfel că aceasta este pe locul 5 în topul priorităţilor, înaintea chiar şi a accesului la creditare. Pe primele locuri, aşa cum era de aşteptat, se află creşterea vânzărilor şi păstrarea locurilor de muncă, urmate de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii şi investiţiile.

Totuşi, micii antreprenori aşteaptă o revenire a cererii în acest an şi susţin că sunt orientaţi mai degrabă spre creşterea productivităţii, în detrimentul reducerii costurilor. În plus, cel puţin la nivel declarativ, pandemia devine catalizatorul unei schimbări de paradigmă a business-ului: 64% spun că pandemia va genera o intensificare a inovării la nivelul companiei, iar 71% vorbesc despre o regândire a strategiei.

Managerii companiilor mici estimează o redresare a economiei în 2 ani şi 5 luni, dar a propriei companii în mai puţin de 2 ani. În ceea ce priveşte instrumentele financiare necesare redresării, reinvestirea profitului şi creditul furnizor sunt cel mai des menţionate de micii antreprenori.

Metodologie şi perspective

Iniţiat la scurt timp după debutul pandemiei, CONFIDEX măsoară încrederea managerilor români în economia actuală şi are scopul de a crea repere concrete pentru business-uri şi de a sprijini mediul de afaceri în luarea unor decizii adaptate realităţii.

În campania CONFIDEX de măsurare a percepţiei managerilor români asupra mediului de business în Q4 2020, un număr de 180 de manageri din companii cu cifra de afaceri sub 100.000 de euro au ales să completeze chestionarul deşi profilul lor nu era unul aflat în eşantionul CONFIDEX.

Studiul CONFIDEX Q4 2020 cuprinde răspunsurile a peste 900 de manageri din companii cu cifra de afaceri de peste 100.000 euro şi 180 de manageri din companii cu cifra de afaceri sub 100.000 euro din top 7 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB: agricultură; industrie şi energie electrică; construcţii; comerţ; HORECA; transport, distribuţie, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs şi manageri C-level, iar dintre companiile mari vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri şi 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri.

Indicele CONFIDEX e construit din agregarea a 29 de itemi şi măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor şi antreprenorilor români.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb