STUDIU PRICEWATERHOUSECOOPERS: Salariul în mediul privat a crescut cu 4,3% anul acesta

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 septembrie 2010

Salariul în mediul privat a crescut cu 4,3% anul acesta
  • document ataşat Creste salariala in 2010
    apasă aici pentru a descărca.

    După ce, în 2009, angajaţii din sectorul privat au plecat acasă cu un salariu mai mare cu circa 7,2% faţă de 2008, situându-se confortabil faţă de rata inflaţiei, care se ridica la 5,6%, anul acesta trendul s-a inversat, creşterea salarială fiind de numai 4,3%, în condiţiile în care inflaţia prognozată depăşeşte 8%, se arată într-un studiu salarial şi de beneficii PayWell Romania, realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC).

    "Firmele din România, indiferent de sectorul de activitate, au rămas în continuare precaute în actualul context economic şi au menţinut un control strict asupra costurilor, îndeosebi asupra costurilor de personal", a declarat Peter de Ruiter, liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică din PwC.

    Din cele 150 de companii participante la studiu, 70% au declarat că au crescut sau intenţionează să creas-că salariile, în timp ce restul fie nu au luat deocamdată o decizie, fie nu intenţionează să opereze nicio majorare a salariilor în următoarele luni.

    "De regulă, majorările salariale au loc la început de an", ne-a explicat Horaţiu Cocheci, manager consultant în resurse umane, subliniind că nu se aşteaptă ca mulţi antreprenori să crească salariile anul viitor la fel de mult precum estimează în această perioadă.

    Aproape 40% dintre companiile private şi-au bugetat majorări salariale pentru 2011, creşterea medie fiind de 6,8%.

    "Anticipăm presiuni de creştere salarială în viitorul apropiat, ţinând cont de recenta majorare a TVA de la 19% la 24%, îndeosebi în sectoarele care au o consistentă prezenţă sindicală. Cu toate aces-tea, PwC nu se aşteaptă la creşteri salariale cu mult mai mari în 2011 decât anul acesta, ţinând cont de actualul context economic şi de echilibrul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii", a completat Peter de Ruiter.

    Cele mai mari creşteri salariale în 2010 au fost înregistrate în sectoarele IT şi farmaceutic, angajaţii primind în plus 5,9%, respectiv 5,4%, în timp ce codaşii sectorului privat au fost cei din retail şi domeniul bancar, care au consemnat o creştere de numai 3%.

    Nivelul salarial brut din sectorul privat se ridică în prezent la circa 4.000 de lei, pentru angajaţii care muncesc în Bucureşti, în timp ce lucrătorii din afara capitalei primesc, în medie, circa 2.500 de lei.

    Cele mai mari salarii din capitală se găsesc în companiile cu mai puţin de 500 de angajaţi, media salariului brut situându-se în jurul sumei de 4.100 de lei, în timp ce companiile mari, de peste 3.000 de angajaţi, acordă un salariu brut de circa 2.929 de lei.

    Studiul PayWell Romania 2010 cuprinde date de salarizare şi beneficii furnizate de 150 de companii, având 140.000 de angajaţi şi peste 700 de posturi diferite din 9 sectoare economice diferite (industria agrochimică, industria constructoare de maşini, sistemul bancar, in-dustria alimentară şi sectorul de distribuţie, industria prelucrătoare, IT, leasing, industria farmaceutică şi retail).

    Opinia Cititorului ( 1 )

    1. Sint nedumerit.Multi striga ca sectorul privat "si-a facut temele crizei,ca a concediat si a redus salariile si ca salariul minim este mai mic decit la stat".Sectorul privat este deci gata sugrumat iar sectorul de stat are inca osinza!Cind colo aflu ca salariul mediu brut este de 2500-4000lei in s.privat si de 1600 1700 in s.de stat!,adica aproximativ jumatate.Asa ca sa olase mai moale cu jelania onorabilii (si cam rapacii) privati.P.S. Datele ultimului paragraf sugereaza un studiu relativ extins si,deci.reprezentativ.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb