STUDIU PWC: PE PIAŢA IMOBILIARĂ, Investitorii sunt interesaţi de activele secundare ale statelor în redresare economică

Valentin Busuioc
Companii #Imobiliare / 4 februarie 2015

Investitorii sunt interesaţi de activele secundare ale statelor în redresare economică

Dublin, Madrid, Atena, Birmingham, Amsterdam şi Lisabona urmează să beneficieze de creşterea interesului investitorilor

Concurenţa acerbă pentru activele de clasă A pe principalele pieţe imobiliare ale Europei îi determină pe investitori să îşi mute atenţia spre pieţele în redresare şi activele de clasă secundară, conform studiului Emerging Trends in Real Estate Europe 2015, realizat de Urban Land Institute (ULI) şi PwC.

Raportul subliniază o creştere a oportunităţilor de investiţii imobiliare într-un număr mare de oraşe care au fost lovite în plin în timpul ultimei recesiuni şi care au avut parte de urcări bruşte în top, cum ar fi Madridul (în urcare cu 16 poziţii), Atena (23 de poziţii), Birmingham (14 poziţii), Amsterdam (17 locuri) şi Lisabona (17 poziţii), potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Studiul arată că, în ciuda incertitudinilor economice din Europa, proprietăţile imobiliare rămân un teren fertil pentru investitori. Astefl, 70% dintre aceştia se aşteaptă ca anul acesta să existe un influx mai mare de capital, în căutarea celor mai bune afaceri. Cea mai mare problemă pe care aceştia o anticipează este deficitul de active, urmată de provocările aduse de reglementări şi de costurile de finanţare. O largă majoritate a investitorilor (82%) consideră că disponibilitatea activelor adecvate va avea un impact mediu sau moderat asupra afacerilor lor în 2015.

Drept urmare, investitorii imobiliari (dispunând de capital provenind de la fonduri suverane de investiţii şi fonduri de pensii din Asia şi America de Nord) se mută în medii mai puţin competitive şi îşi îndreaptă atenţia către active de clasă secundară şi oportunităţi de dezvoltare. De exemplu, Berlin a depăşit Munchen ca piaţă principală europeană de investiţii, dat fiind că este mai ieftin decât alte oraşe germane mari.

Lisette Van Doom, director executiv al ULI Europa, a declarat: "Odată cu revenirea încrederii în pieţele imobiliare în ultimii ani, a avut loc şi o creştere progresivă a apetitului pentru risc. Investitorii au considerat că activele de clasă A sunt scumpe şi greu de găsit şi s-au orientat, în schimb, atât către noi oportunităţi, oraşe aflate în curs de redresare, active de clasă secundară şi oportunităţi de dezvoltare, cât şi alte clase de active imobiliare. Tendinţa aceasta s-a resimţit în SUA timp de câţiva ani şi a fost evidenţiată pentru prima oară în Europa de raportul Emerging Trends Europe de anul trecut, atunci când am arătat că investitorii ţinteau către pieţele din Spania şi Irlanda. Însă raportul de anul acesta subliniază faptul că această tendinţă prinde avânt la nivel european, cu oraşe ca Atena, Amsterdam, Birmingham şi Lisabona, care sunt văzute în prezent ca potenţiale puncte de interes".

La rândul său, Simon Hardwick, partener în PwC Legal, responsabil de sectorul imobiliar şi unul dintre autorii raportului, a punctat: "Investitorii imobiliari vor avea parte de un exerciţiu de echilibristică delicat în 2015. Piaţa europeană este inundată de capital provenind din întreaga lume. La prima vedere, este o problemă pe care ai vrea să o ai, dar ne aşteptăm ca preţurile să crească datorită deficitului de active. Şi, în ciuda unui climat nesigur în Europa, investitorii vor trebui să privească dincolo de pieţele majore către oraşe secundare şi active pe care nu le-ar fi luat în considerare înainte. Acest lucru reprezintă atât o oportunitate, cât şi o provocare".

Oficialul a adăugat: "Valul de investitori care intră pe pieţele imobiliare europene cu capital din belşug aduce manageri competenţi şi sofisticaţi. Nevoia lor de a-şi proteja investiţiile şi de a crea valoare va însemna pentru unii o îndepărtare de pieţele principale, pe care mulţi le consideră incapabile să mai ofere valoarea adăugată pe care o caută şi se apropie de activele, proiectele şi oraşele care le oferă şansa de a acumula venituri mai mari. Se vede din ce în ce mai mult impactul principalelor trendurile sociale şi demografice care modelează lumea şi schimbă modul în care trăim. Investiţiile inteligente vor fi acelea care vor şti să capitalizeze pe fondul creşterii populaţiei, urbanizării, procesului de îmbătrânire şi al inovaţiilor tehnologice. Cu toate acestea, ne aşteptăm ca următoarea parte a ciclului economic să fie caracterizată şi de îngrijorări privind riscurile rezultate în urma investiţiilor".

O consecinţă interesantă a acestui "exerciţiu de echilibristică" este apetitul pentru investiţii rezidenţiale în creştere, stimulat de un deficit al locuinţelor în Londra şi în alte pieţe. Interesul pentru sectorul de spaţii închiriate este pronunţat în special în Marea Britanie şi Germania. Alte sectoare care par să atragă investitori sunt logistica (alimentată de preferinţele în creştere ale consumatorilor pentru cumpărături online) şi serviciile de asistenţă medicală.

Francesca Postolache, Partener, Servicii de Audit, Liderul echipei de servicii pentru sectorul imobiliar, PwC România, a explicat: "Şi în România s-a putut observa în 2014 o creştere a apetitului investitorilor pentru sectorul imobiliar, pe parcursul anului înregistrându-se o serie de tranzacţii cu proprietăţi - atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cel comercial. Ne aşteptăm să asistăm şi în 2015 la o serie de investiţii semnificative în acest sector, dar şi la o reluare mai susţinută a construcţiilor noi, îndeosebi în oraşe mai dinamice economic, precum Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca".

Primele cinci pieţe imobiliare europene ale lui 2015 se preconizează a fi:

1. Berlin a urcat în clasament înlocuind Munchen ca ocupant al locului 1. Deşi tradiţional dominat de cumpărători domestici, climatul de investiţii s-a schimbat pe măsură ce investitorii internaţionali sunt atraşi în număr mare în oraş. Metropola este o "zonă fierbinte" pentru sectorul media şi tehnologie, iar populaţia sa tânără a ajutat la creşterea atractivităţii pentru investitorii în sectorul rezidenţial.

2. Dublin, clasat din nou pe locul al doilea, a avut încă un an puternic în care investitorii s-au înghesuit pentru a pune mâna pe oportunităţile pe care le oferă. Povestea este una de succes: o creştere puternică a cererii de proprietăţi de închiriat în condiţiile unei oferte reduse, creşterea ocupării forţei de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor economice generale. Valoarea chiriilor de spaţii de birouri este în creştere puternică, dar mai are până să atingă vârful de înainte de criză.

3. Madrid a urcat în topul perspectivelor de investiţii în anul acesta şi mulţi investitori internaţionali sunt atraşi de acest oraş. Însă un subiect amplu dezbătut de investitorii oportunişti este dacă Spania oferă perspective solide de creştere pe termen lung, se mai arată în comunicat.

4. Hamburg a coborât un loc anul acesta, dar doar datorită interesului investitorilor pentru pieţe mai mici, mai degrabă decât din cauza degradării perspectivelor economice ale oraşului. Investitorii internaţionali inundă Hamburgul, fiind responsabili de jumătate din tranzacţiile de 2,4 mld. de euro înregistrate în oraş în primele trei trimestre ale lui 2014. Populaţia sa în creştere justifică avansul puternic din segmentul rezidenţial.

5. Atena a avut cel mai mare salt în topul anului acesta - 23 de poziţii până pe locul 5. În rapoartele recente Emerging Trends, investitorii au indicat o disponibilitate de a intra pe alte pieţe aflate în dificultate cum ar fi Spania, Irlanda şi Italia, dar şi Grecia începe să se bucure de atenţie. Deşi cea mai lovită piaţă din Europa în urma crizei rămâne fragilă, câţiva "investitori pionieri" caută să profite de oportunităţile de dinainte de aşteptata redresare economică, punctează studiul PwC.

Raportul Emerging Trends in Real Estate Europe este o publicaţie anuală editată de Urban Land Institute şi PwC. Documentul oferă o perspectivă asupra investiţiilor şi tendinţelor pieţei imobiliare europene, a finanţărilor pentru sectorul imobiliar, inclusiv prin intermediul pieţei de capital, precum şi tendinţe referitoare la fiecare clasă de active imobiliare şi regiune geografică în parte. Cercetarea se bazează pe răspunsurile a peste 500 de profesionişti recunoscuţi la nivel internaţional din sectorul imobiliar, incluzând investitori, dezvoltatori, finanţatori, agenţi şi consultanţi imobiliari.

Urban Land Institute este o organizaţie globală non-profit axată pe zona educaţională şi de cercetare şi susţinută de membrii acesteia. Misiunea Urban Land Institute este să furnizeze leadership în folosirea responsabilă a terenului şi în crearea şi susţinerea unor comunităţi prospere în întreaga lume. Fondat în 1936, institutul are aproape 33.000 de membri reprezentând toate domeniile sectorului imobiliar.

Firmele din reţeaua PwC, prezente în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti, oferă servicii de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb