Liderii europeni nu au ajuns în cursul nopţii de miercuri spre joi la nicio înţelegere cu privire la nominalizările în posturile de conducere ale UE, au făcut cunoscut surse europene, potrivit AFP.
Summitul "s-a încheiat fără acord" cu privire la numirea unui şef al diplomaţiei europene şi a preşedintelui Consiliului European, a anunţat o sursă.
Multe alte surse au confirmat eşecul acestui summit, menţionând că şefii de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene vor participa la un summit pe 30 august.
"Este mai bine să nu avem un acord, deoarece încă nu este posibil să ajungem la o înţelegere cu privire la pachetul de nominalizări", a declarat preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaite.
"Nu am ajuns la un acord cu privire la o soluţie consensuală pentru pachetul de nominalizări", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
"Este regretabil, dar nu e dramatic", a adăugat el, apreciind că "este firesc ca o astfel de operaţiune delicată să ia timp".
"Sunt sigur că vom ajunge (la un acord) pas cu pas, etapă cu etapă", a declarat cancelarul german, Angela Merkel la sfârşitul summitului.
1. Uniti in cuget si-n simtire
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2014, 08:57)
Proletari din toate tarile uimiti-va!