SUPLIMENT EDUCAŢIA - VIRUSUL TRIMIS LA COLŢ Universităţile din Marea Britanie vor să deschidă noi facultăţi în ţara noastră

Ziarul BURSA #Companii / 26 iulie 2021

Studenţii autohtoni au parte de noi oportunităţi. Universităţile din Marea Britanie fac parteneriat cu instituţiile educaţionale din România pentru deschiderea unor facultăţi noi în ţară. Bucharest International School of Management (BISM, fostul MSM - Maastricht School of Management) colaborează cu Abertay University din Marea Britanie pentru lansarea pe piaţa din România, începând cu luna septembrie, a trei programe de licenţă cu model şi acreditare britanică, se arată într-un comunicat al BISM.

Abertay University a fost, în anul 2020, în top 10 universităţi din Marea Britanie privind satisfacţia studenţilor (studiu realizat de UK National Student Survey şi Guardian University Guide 2020), iar Sunday Times a numit-o universitatea anului 2020 pentru calitatea învăţământului, precizează sursa citată. Printre beneficiile pe care le oferă o facultate creată în parteneriat cu o universitate internaţională se numără programa de studii similară cu cea oferită de Abertay University, ceea ce înseamnă că studenţii BISM vor studia ca în UK, dar în România, ceea ce le permite să aibă costuri de trai şi şcolarizare mai mici cu peste 50%. De asemenea, profesorii sunt cadre academice internaţionale şi profesionişti din top management recunoscuţi în România, iar diploma de licenţă este emisă direct de universitatea internaţională parteneră. După trei ani de studiu, studenţii BISM obţin o diploma acreditată internaţional. Un alt beneficiu este reprezentat de accesul la o reţea de peste 400 de profesionişti din diferite arii de activitate în anii de studiu, ducând la acces direct cu potenţiali angajatori şi investitori din timpul facultăţii, iar taxele de şcolarizare sunt semnificativ reduse faţă de acelaşi program de studiu urmat în Marea Britanie. Potrivit BISM: "Marea Britanie a fost timp de 15 ani destinaţia preferată de tinerii români care şi-au dorit să studieze în străinătate. Varietatea programelor de studii, nivelul ridicat de învăţământ, integrarea rapidă pe piaţa muncii după finalizarea studiilor şi beneficiile financiare pe care le aveau la dispoziţie au fost principalele motive pentru care în 2020 peste 9.000 de români studiau aici. Pe piaţa educaţională locală apare nevoia acută de a oferi tinerilor programe de studii la standarde internaţionale, adaptate la nevoile pieţei locale, iar instituţiile educaţionale din ţară fac paşi solizi în a identifica oportunităţile pe care le pot pune la dispoziţia elevilor şi studenţilor români. Pe de altă parte, universităţile britanice încep să caute soluţii pentru a gestiona criza cauzată de BREXIT. Astfel, asocierea instituţiilor educaţionale româneşti cu cele internaţionale începe să ia avânt. În ultimii 5 ani, au fost deschise în România peste cinci programe de licenţă cu model internaţional

După BREXIT, studenţii din UE încep să aibă o serie de limitări dacă aleg această destinaţie de studiu: taxele de şcolarizare au crescut semnificativ (de la 9.000 lire/an la 12.000 lire/an), împrumutul guvernamental nu mai este disponibil, iar plafonul de burse a scăzut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb