SUPLIMENT HIDROELECTRICA Hidroelectrica - între listare, investiţii şi pandemia Covid-19

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 20 iulie 2020

Hidroelectrica - între listare, investiţii şi pandemia Covid-19

Aurelian Dochia: " Listarea Hidroelectrica ar fi cel mai important eveniment care s-ar putea produce pentru Bursa de Valori Bucureşti, în viitorul apropiat "

Ovidiu Dumitescu, Tradeville: "Pentru Hidro pot exista beneficii importante în a se transforma într-un producător de energie regenerabilă cu un portofoliu diversificat, nu doar ca număr de capacităţi de producţie, ci şi ca surse primare de energie"

Adrian Codirlaşu, CFA România: "Având în vedere trendul către energia verde, Hidroelectrica va rămâne probabil cea mai reprezenatativă companie din România în acest sens, iar de aici perspective foarte bune pentru societate"

Hidroelectrica, companie controlată de Statul Român, a făcut paşi importanţi în ultima perioadă pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cel mai mare producător de energie electrică din ţara noastră finalizând, recent, procedurile de selecţie pentru equity adviser şi consultant juridic, următoarea etapa fiind derularea împreună cu cei doi consultanţi a procesului de selecţie a consorţiului care va sta la baza operaţiunii de listare.

Dar, pandemia de Covid-19, care a afectat şi afectează întregul glob, a adus noi incertitudini privind momentul listării companiei la BVB, element văzut de o bună parte a comunităţii pieţei noastre de capital drept factor important, dacă nu chiar esenţial, pentru trecerea noastră în categoria pieţelor emergente şi sub umbrela MSCI, în condiţiile în care, începând din luna septembrie vom intra în liga pieţelor emergente secundare a agenţiei FTSE Russell.

În plus, proiectul de lege apărut în contextul crizei Covid-19, ce impune interdicţia înstrăinării de pachete minoritare deţinute de stat în companii naţionale pe o perioadă de doi ani, ce a primit votul Camerei Deputaţilor, este de natură să aducă o nouă amânare a momentului în care acţiunile Hidroelectrica vor fi tranzacţionate la BVB.

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Un nou emitent de anvergură importantă ar ajuta la echilibrarea indicelui BET, care este dominat de câteva companii mari"

Legat de beneficiile cotării producătorului de energie la bursa noastră, Ovidiu Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct în cadrul Tradeville, ne-a transmis: "Dacă listarea se va face în condiţii bune, cu un free-float de cel puţin 35%, atunci va trebui să vedem, într-adevăr, o influenţă pozitivă importantă (n.r. privind şansele trecerii pieţei noastre în categoria celor emergente conform MSCI), în eventualitatea unei listări a Hidroelectrica la BVB".

Directorul de la Tradeville a adăugat că, pe lângă plusul de lichiditate şi de interes pentru Bursa de Valori Bucureşti pe care l-ar avea listarea aces­tei societăţi de mare importanţă în economia naţională, un nou emitent de anvergură importantă ar ajuta la echilibrarea indicelui BET, care este dominat de câteva companii mari.

"Atunci când indicele principal al BVB devine mai echilibrat, el este şi mai atractiv pentru o plajă largă de investitori. Din acest motiv, ar fi excelent dacă am vedea în acest indice şi noi companii din afara sectoarelor financiar, energetic şi utilităţi", a punctat Ovidiu Dumitrescu.

Aurelian Dochia: "Fondurile de pensii au nevoie să aibă în portofoliu companii ca Hidroelectrica, care acordă aproape cu certitudine dividende an de an"

În opinia analistului economic Aurelian Dochia, listarea Hidroelectrica ar fi cel mai important eveniment care s-ar putea produce pentru Bursa de Valori Bucureşti, în viitorul apropiat.

Domnia sa ne-a spus: "Listarea ar ridica prestigiul şi interesul pentru piaţa de capital din România, pentru că în momentul de faţă Hidroelectrica este probabil cea mai interesantă companie pentru investitorii din ţara noastră. Chiar dacă s-ar începe şi cu un pachet mic de acţiuni, de exemplu 10% din companie, câştigul pentru bursă ar fi imens. Ar fi nişte acţiuni foarte lichide, pentru care investitorii îşi vor păstra tot timpul interesul pentru că Hidroelectrica este o companie mare, stabilă, o companie de cursă lungă. Mai ales pentru investitori cum sunt fondurile de pensii, care au nevoie să aibă în portofoliu astfel de companii, care acordă aproape cu certitudine dividende an de an".

Din punctul său de vedere, este mai puţin important dacă listarea s-ar face prin majorare de capital sau prin plasarea în piaţă a unui pachet de acţiuni deja existent, ci important este să se facă.

"Majorarea de capital ar fi justificată în cazul în care compania ar veni cu un proiect care să arate pentru ce are nevoie de bani suplimentari pentru că altfel, Hidroelectrica nu este lipsită de resurse. Are destui bani şi realizează profit semnificativ în fiecare an. Bineînţeles că aici este vorba despre interesul pe care-l are Ministerul Finanţelor, de a încasa anual partea din profit care-i revine ca dividende sau, în cazul în care se produce o vânzare de acţiuni, banii să fie un ajutor pentru finanţarea deficitului bugetar care este deja o problemă", a spus Aurelian Dochia.

De asemenea, analistul economic a punctat că şi din punctul de vedere al companiei, intrarea la bursă ar fi benefică. "Întotdeauna listarea la bursă atrage atenţia asupra unei societăţi, îi creează o serie de obligaţii în ceea ce priveşte raportările, transparenţa, apar analişti care o diseacă, astfel încât managementul este supus unei discipline pe care altfel, câteodată, nu o are. De obicei, listarea unei companii ajută foarte mult la îmbunătăţirea performanţei sale, tocmai datorită acestui scrutin permanent pe care îl efectuează piaţa", a apreciat domnul Dochia.

Adrian Codirlaşu, CFA România: "Pentru BVB, listarea Hidroelectrica ar fi, cumva, similară cu listarea Petrom"

Adrian Codirlaşu, preşedinte al CFA România, ne-a transmis că, din punctul său de vedere, pentru Bursa de Valori Bucureşti, listarea producătorului de energie ar fi cumva similară ca impact cu listarea Petrom (n.n. din 2001).

Analistul a spus: "Va ajuta piaţa, va arăta că la Bursa de Valori Bucureşti sunt companii româneşti puternice şi, pe lângă faptul că poate facilita intrarea bursei noastre în categoria pieţelor emergente conform MSCI, ar ajuta şi la atragerea altor investitori străini. În ceea ce priveşte compania, listarea ar duce la creşterea transprenţei şi îmbunătăţirea guvernanţei corporative. De asemenea, odată ce cât mai mulţi investitori privaţi devin acţionari, creşte atenţia faţă de cum este administrată compania, ceea ce este un câştig".

Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Listarea şi, într-un final, privatizarea prin bursă a marilor companii naţionale este un act de normalitate"

Referitor la perspectiva ca listarea Hidroelectrica să fie blocată cel puţin pentru următorii doi ani, în condiţiile în care proiectul de lege ce interzice înstrăinarea de pachete minoritare deţinute de stat în companii naţionale a trecut de Parlament dar trebuie să fie promulgat de preşedintele Klaus Iohannis, Ovidiu Dumitrescu ne-a spus: "Cred că listarea şi, într-un final, privatizarea prin bursă a marilor companii naţionale este un act de normalitate. Statul poate continua să exercite o măsură de control în acele companii care reprezintă monopoluri naturale, în timp ce prin transparenţă şi democratizare contribuie la creşterea economică, pentru că la bursă poate investi oricare cetăţean, desigur în limita capitalului dis­ponibil".

Totuşi, în acest sens directorul casei de brokeraj a atras atenţia că amâ­nările, oricât de bine intenţionate, nu sunt de bun augur, mai ales în condiţiile în care bursele de acţiuni şi-au revenit deja în mare parte (după căderile din perioada februarie-martie), şi sunt mult mai aproape de maximele all-time decât de minimele istorice.

Analistul economic Aurelian Dochia a subliniat că, din punct de vedere tehnic, pentru o companie cum este Hidroelectrica, parcurgerea tuturor paşilor până să ajungă efectiv la listare durează poate un an de zile, astfel încât nu este un lucru iminent.

"Factorul politic este decisiv în ceea ce priveşte listarea Hidroelectrica. Dar, până la urmă, elementul care ar putea să dea peste cap orice altă socoteală este nevoia de bani a bugetului de stat. Ştim foarte bine că în 2020 şi 2021 bugetul va fi supus unor presiuni extreme, astfel încât s-ar putea ca la un moment dat să apară ideea că cele câteva sute de milioane (n.r. de euro) care ar putea fi încasate din listări (n.r. ale companiilor de stat), ar fi binevenite", crede Aurelian Dochia.

Adrian Codirlaşu, preşedinte al CFA România, atrage atenţia că o posibilă îngheţare a listărilor nu este un semnal bun pentru pentru investitori.

"Sigur că ne aflăm în perioadă de criză, dar nu este în regulă să inter­zici orice listare. Condiţiile din piaţă variază, iar a anula din principiu listările înseamnă să dai cu piciorul unor posibile oportunităţi, care pot veni în aceşti doi ani. Noi la CFA România nu spunem că Hidroelectrica trebuie listată imediat, ci atunci când condiţiile de piaţă sunt optime, astfel încât statul să obţină cât mai mult. Nu amânarea listărilor, ci principiul ni se pare greşit", a precizat analistul.

Analiştii: "Activele CEZ au potenţialul de a aduce beneficii pentru Hidroelectrica, dar contează mult modul în care vor fi integrate în activitatea de bază a companiei"

Hidroelectrica are în vedere achiziţii de active ale CEZ România, care doreşte să plece din ţara noastră şi din alte state din regiune, iar producătorul de energie a depus o ofertă în acest sens, în consorţiu cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) şi Electrica.

Legat de oportunitatea acestui demers, Ovidiu Dumitrescu de la Tradeville, ne-a spus: "Cred că totul depinde de detalii. Pentru Hidro pot exista beneficii importante în a se transforma într-un producător de energie regenerabilă cu un portofoliu diversificat, nu doar ca număr de capacităţi de producţie, ci şi ca surse primare de energie (de exemplu hidro - eolian - solar). Dar este important să aibă şi capacitatea de transport (inclusiv pentru export) şi să realizeze achiziţiile în condiţii tehnice şi comerciale bune".

Analistul economic Aurelian Dochia a subliniat că peste tot în lume există tendinţa de integrare pe verticală.

"Hidroelectrica încearcă să meargă în această direcţie, iar unele din activele pe care le are CEZ în Româ­nia ar putea fi complementare cu principala activitate pe care o are Hidroelectrica. Aici nu mă refer doar la partea de distribuţie ci şi de pildă la cea de energie eoliană. Deci ar putea reprezenta nişte dezvoltări interesante pentru Hidroelectrica, dar cred că foarte multe depind de capacitatea companiei de a integra activele pe care le cumpără", a punctat analistul economic.

Dar, Fondul Proprietatea, ce deţine 20% din producătorul de energie, a criticat intenţia companiei de prelua active ale CEZ România.

Potrivit FP, achiziţionarea activelor CEZ riscă să dilueze valoarea generală a Hidroelectrica având în vedere că activitatea de furnizare a energiei electrice şi activele regenerabile care sunt vizate au o marjă de profit redusă în comparaţie cu operaţiunile curente de producere a energiei hidroelectrice ale companiei.

În acest sens, Aurelian Dochia ne-a spus: "Recunosc că şi Fondul Proprietatea poate să aibă dreptate, pentru că de multe ori astfel de integrări nu au mers bine, iar eficienţa ansamblului a scăzut. Dar depinde de mai multe lucruri, atât tehnice cât şi manageriale. De multe ori este vorba despre a avea o viziune privind punctul în care vrei să ajungi şi modul în care realizezi acest lucru".

Adrian Codirlaşu, CFA România: "Perioada prin care trecem prezintă o bună oportunitate pentru companiile de stat din energie să facă investiţii"

Adrian Codirlaşu a apreciat că, prin achiziţia de active ale CEZ din ţara noastră, probabil Hidroelectrica ţinteşte diversificarea surselor de energie pentru a putea livra în orice condiţii.

"Trendul global este energia verde şi este normal să vrei să faci inves­tiţii în acest sens. De asemenea, este normal să nu depinzi de o singură sursă de energie, cum este cea hidro, dar cu eoliană şi chiar solară este un mix bun. Dar, contează foarte mult modul în care este administrată, implementată această integrare, în cazul în care se va realiza", a spus analistul.

Din punctul său de vedere, perioada prin care trecem, cauzată de pandemia Covid-19, prezintă o bună oportunitate pentru companiile de stat din energie de a face investiţii.

"Sunt companii puternice, ce dispun de lichidităţi şi se pot împrumuta pentru a face investiţii. Avem nevoie de infrastructură energetică şi ar fi o soluţie pentru a reporni economia", a punctat analistul CFA, adăugând: "Şi având în vedere trendul către energia verde, Hidroelectrica va rămâne probabil cea mai reprezenatativă companie din România în acest sens, iar de aici perspective foarte bune pentru societate".

Aurelian Dochia: "Hidroelectrica este pe val pentru a conduce România către o restructurare din punct de vedere energetic"

Pe de altă parte, Hidroelectrica este companie controlată de stat şi ca în alte cazuri, în ultima perioadă acţionarul majoritar a cerut dividende atât din profitul anului anterior cât şi suplimentare. În acest an, acţionarii producătorului de energie au aprobat, pe lângă dividende din profitul lui 2019 şi dividende din rezultatul reportat, la solicitarea Fondului Proprietatea, ce deţine 20% din companie.

Până în 2025, Hidroelectrica şi-a planificat proiecte de investiţii în valoare de 26 miliarde de lei, 17,93 miliarde lei urmând a merge către proiecte hidroenergetice noi, 3,005 miliarde lei în proiecte de retehnologizare şi modernizare, iar alte 5,104 miliarde lei în proiecte noi de diversificare a portofoliului.

"Cred că, în orice companie, este răspunderea managementului să convingă acţionarii să renunţe la dividendele certe în schimbul unor potenţiale câştiguri viitoare aduse de planul de investiţii propus. În condiţiile în care FP este captiv în acţionariatul Hidroelectrica până la listare, este greu să le reproşăm că îşi doresc şi beneficii concrete alături de o lis­tare care se lasă aşteptată de multă vreme", a apreciat Ovidiu Dumitrescu, referitor la distribuţia de dividende a companiei.

Analistul Aurelian Dochia este de părere că, ţinând cont de situaţia foarte dificilă creată în urma pandemiei de Covid-19, este posibil ca tendinţa Statului de a cere dividende suplimentare de la companiile pe care le controlează să continue, deoarece este nevoie venituri suplimentare la buget.

"În ceea ce priveşte investiţiile, lucrurile sunt mai complicate şi cred că planurile Hidroelectrica trebuie privite într-un context mai general, al planurilor privind sectorul energiei şi securitatea energetică a Ro­mâ­niei. Se observă multe schimbări în ceea ce priveşte tehnologiile, se vorbeşte despre depăşirea vârfului de consum al hidrocarburilor şi se pune mare accent pe energiile regenerabile. Iar Hidroelectrica este bine poziţionată în acest sens şi chiar este pe val pentru a conduce România către o restructurare din punct de vedere energetic. Dar bineînţeles că aici trebuie lucrat împreună cu autorităţile", a apreciat Aurelian Dochia.

Pe de altă parte, Adrian Codirlaşu consideră că poate fi găsită o cale de mijloc pentru a satisface atât nevoia de bani la buget, cât şi finanţarea investiţiilor în infrastructură energetică, atât de necesare în ţara noastră.

"Se poate da dividendul către acţionari dar în acelaşi timp, dacă este nevoie, se pot face credite pentru investiţii, pentru că Hidroelectrica se poate împrumuta în condiţii foarte bune. Este o cale de mijloc, dar esenţiale sunt investiţiile", a conchis preşedintele CFA România.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Eu sunt un acționar mic, dar cu tranzacții cel puțin săptămânale si f.atent la piață. Vă întreb:am influențat noi acționarii mari si mici numirile "de familie" în CA la SNG,TEL,TGN,EL etc.? Nu categoric! Pentru mine nu listarea Hidroelectrica e problema ci dezinteresul de a aduce zeci sau sute de noi companii la bursă.

    Ptr.mine o țară valorează cât valorează bursa acelei țări!! 

    1. Daca ai sa te uiti la bursele din jurul nostru, Cehia, Ungaria, Polonia, vei vedea ca toate sunt populate cu companii de stat. Sigur ca statul nu are nicio obligatie sa aduca companii la bursa, dar asa se intampla in zona noastra de Europa. Nu stiu a cui a fost dezinteresul de-a lungul timpului, dar s-a facut foarte putin, bursa e la genunchiul broastei si parca ramane acolo.

      De acord cu tine. Insa ce companii mari, interesante si profitabile avem? Hai sa facem o lista

      1. BOR (biserica) 

      2. Hidroelectrica

      3. Emag 

      Și mai pot fi aduse la bursa companii ca : Dedeman, cele de construcții românești. .. Am avea de unde. .. !

      Corect. Am uitat de dedeman

      Pe langa activitatea foarte scazuta, trebuie sa recunoastem ca lipsa Bitdefender este o mare nerealizare pentru piata de capital din Romania (UiPath nu se pune ca e deja din alt univers).

    Vaca a fost mulsă 30 de ani. Cine vrea răul listării??????

    1. Gresesti. Se pot lua dividende bune si de la companiile listate si statul nu trebuie sa isi piarda pachetul majoritar. Poate sa faca majorare de capital la IPO si apoi dividende an de an si nu intr-una 90 la suta, ci poate 50 la suta, cuplat cu actiuni gratuite astfel incat statul sa nu isi diminueze ponderea in capital iar cei care vor dividende mai mari sa isi vanda din actiuni. Cam cum face Banca Transilvania. In felul asta creste si atractivitatea companiei, se vede putin si in lichiditatea bursei, iau si actiobarii bani si toata lumea are de castigat. E doar problema de perceptie si de directie, ceea ce in Romania a cam lipsit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb