Grupul sud-coreean LG Electronics intenţionează să mute liniile de producţie a smartphone-urilor din ţara de origine în Vietnam, în încercarea de a reduce costurile la divizia sa de dispozitive mobile, transmite Yonhap.
Citând o sursă care a dorit să îşi păstreze anonimatul, Yonhap susţine că LG Electronics va opri gradual producţia la uzina de la Pyeongtaek, în zona de sud a capitalei Seul, până la finele acestui an, urmând ca linia de producţie să fie transferată la Hai Phong, un oraş din nordul Vietnamului, unde o companie afiliată LG are deja o uzină.
"În condiţiile în care LG Electronics continuă să piardă bani de pe urma diviziei de smartphone, a decis să îşi mute uzina din Coreea de Sud în Vietnam pentru a reduce costurile de producţie", a declarat o sursă apropiată situaţiei, conform Agerpres.
LG Electronics produce smartphone-uri în Coreea de Sud, Vietnam, Brazilia, India şi China. Uzina din Coreea de Sud produce în principal modele premium, fiind responsabilă pentru 10-20% din producţia totală de smartphone a LG.
Divizia de dispozitive mobile a LG nu a mai generat profit de la jumătatea anului 2017, în condiţiile în care este înghesuită între Samsung Electronics şi Apple pe segmentul dispozitivelor high-end şi producătorii chinezi pe segmentul dispozitivelor ieftine. În 2018 această divizie a înregistrat vânzări de 1.700 miliarde woni (1,5 miliarde dolari) dar şi pierderi operaţionale de 322,2 miliarde woni, pe fondul vânzărilor slabe de smartphone şi creşterii costurilor cu marketingul.