Şuşaneaua de la Davos şi mitul marii resetări

Haida ha...50 de şefi de stat şi de guvern! I-auzi ia...56 miniştri de finanţe! Hopa na...19 guvernatori de bănci centrale! Şi, ca să fie masa bogată, de la naşu...vreo 600 de CEO care de pe unde s-a putut şi s-au adunat. Unde? Cum unde, în Elveţia, la Davos. Nu la ski, la şuşaneaua de "băieţi de băieţi şi fete de fete" unde se pune la cale "marea resetare a lumii". Nu de multe ori, dar cam des... aşa... cam în fiecare an, din 1971 încoace. Mitul de mucava însăilat din proiecţii mediatice şi largi campanii de PR stă pe o singură propoziţe: "aici se întîlneşte elita lumii". Şi, o inferenţă, nu a vreunui legitim silogism aristotelian, ci ca vînticelul unei "calunii" sugerate în treacăt, cu un aer complice, adică "înţelegi mata cum vine vorba noastră": de ce s-ar întîlni, dacă nu să pună lumea la cale? Chiar aşa, de ce să se întîlnească? "Oameni în toată firea şi nu înţelegem! Umblăm ca nebunii! Iaca ce e! Tînărul umblă după Ziţa...na că m-am luat iar cu Caragiale şi era să vă spun povestea lui musiu Rică, în loc să v-o spun pe-a lui musiu Klaus Schwab.

Mai precis pe a micului dar idealului său "business": bagi fum şi iese mălai. Mai precis, bănuţul. La gros, mai la subţirel, în funcţie de vremuri, dar iese. Adică intră şi anume în contul personal. Păi, din ce iese? Fizic, iese din buzunarele unor armate de gură cască, ale unor contingente largi de inşi care trăiesc doar ca să fie văzuţi în locurile "importante" şi reciproc, adică sunt văzuţi în locuri aşa zis importante pentru că altfel nu ar avea din ce să trăiască pe picior mare, dacă nu i-ar mai crede lumea atît de importanţi, din foamea niciodată potolită de expunere mediatică, mai ales într-o aură mitico-pozitivă, (Mircea, fă-te că lucrezi!), a oamenilor care se vîtură prin politică, din mega-orgoliul unor neica nimeni plini de bani care, la anul, pot să îşi adune prietenii, să le admire, pusă în ramă pe comoda stil, secolul al XVI-lea, din sufrageria cît un hangar, poza în care stau alături de unul dintre marii mahări ai lumii, X, Y sau Z, undeva pe culoarele reuniunii de la Davos sau, încă şi mai bine, stau bine proţăpiţi la o somptuos aşternută masă, atingîndu-se cu coatele de unul dintre zişii X, Y şi Z, care stă aşezat pe scaunul de alături. Ceea ce ţine în viaţă, cu adevărat, platforme de PR gen Davos este, însă, nevoia unor uriaşe mase de oameni care nu au nimic de a face nici cu politica, nici cu politicile economice, nici cu resetarea lumii, aceea de a crede, de a fi convinşi şi de a se autoconvinge că lumea asta are totuşi un sens. Că ceva se pune totuşi undeva la cale, că, la urma urmei, cineva se află pe puntea de comandă şi nu ne-am îmbarcat cu toţii pe un soi de "corabie fantomă", prizonieri ai unui coşmar recurent şi fără de sfîrşit, asemenea nefericitului Magosuke, căpitanul ambarcaţiunii sfărîmate de valuri din varianta japoneză a poveştii, prea bine cunoscută şi pe meleagurile europene în forma mitului Olandezului Zburător. Oricine dă o raită prin "bucătăria" platformei de vîndut, pe bani grei, iluzii, faimă, prestigiu de azi pe mîine şi ştiinţă doi stînjeni sub genunchiul broaştei se poate convinge că ceea ce se "întîmplă" la Davos nu este decît o însăilare fără cap şi fără coadă de aşa zise reuniuni, conferinţe, dezbateri, un maraton al vorbăriei fără nici un efect şi, desigur, un exerciţiu susţinut de automulţumire de care se pot bucura din plin cei care au scos nişte bani din buzunar, nu tocmai puţini, ca să fie văzuţi la Davos. Ca să pună cum se cuvine lumea la cale, participanţii de anul acesta, spre exemplu, vor fi luminaţi de raportul IPCC privind consecinţele schimbărilor climatice asupra populaţiilor celor mai expuse, se vor adăpa de la înţelepciunea dezbaterilor privind "Pariul pe industriile digitale", "Sfîrşitul poluării cu plastic", "Democraţie, calea înainte", "Brazilia: un nou drum critic", "Ucraina: ce urmează după?", "Teoria economică a sănătăţii femeilor", "O conversaţie cu Idris Elba şi Sabrina Dhowre Elba". Şi, dacă salata aceasta de "crudităţi" nu v-a fost suficient, e bine de ştiut că forumul de la Davos a pregătit şi lansează în metavers "O viziune a Satului colaborării globale". La acest moment critic al demersului meu demistificator şi iconoclast, "cunoscătorii", unii dintre ei măcar o dată plimbaţi pe la Davos pe banii unor instituţii publice din România îşi vor rîde în barbă cu un nestăpînit şi nemărginit aer de superioritate: "ce ştie ţiganul ce-i şofranul!!" Păi acolo, vericule, nu cum e vopsit gardul contează, ci ce se află înlăuntru, după. Leopardul, care va să zică. Doar că ăla nu se arată oricui şi nu ajunge la el decît cine ştie şi se descurcă în măruntaiele afacerilor nevăzute şi niciodată cunoscute de la Davos. Un grăunte de adevăr este în această susţinere, trebuie să recunosc. Ceea ce se întîmplă în zona "informală" a reuniunilor puse cu furca de la Davos, în aceste cîteva zile, pe culoare, în spaţii rezervate şi adecvat amenajate, inclusiv cu mijloace de protecţie electronică, este uneori urmat de consecinţe. Unele materializate chiar în decizii care pot influenţa mersul politicii, al economiei şi, în consecinţă, al vieţii multor oameni. Nu neapărat al lumii întregi. Doar că aceste consecinţe s-ar fi materializat, mai mult ca sigur şi fără întîlnirile de la Davos. Poate mai greu, poate mai tîrziu, dar dacă erau cu adevărat importante, s-ar fi materializat, cu siguranţă. Poate crede cineva că atîţia şefi de state şi de guverne, de responsabili ai unor instituţii şi entităţi economice majore aşteaptă aceste două-trei zile pe an ca să îşi spună ceea ce au de spus şi să pregătească deciziile care contează cu adevărat? Eu unul nu cred. În cel mai bun caz, Davos este doar un prilej şi un loc cu rol de facilitare. Dacă nu era la Davos era în altă parte sau în alt fel!

Îmi pare rău că vă dezamăgesc dar, dacă sunteţi în căutarea "sensului lumii", trebuie să continuaţi căutarea. Platforme tip Davos nu sunt răspunsul la întrebările dumneavoastră. Nu sunt nici măcar "zone de testare", necum staţii funcţionale de asamblare pentru producţia finală.