Suspendarea regulilor fiscale în UE nu înseamnă liber la împrumuturi - România are o problemă de finanţare

Pandemia a băgat lumea într-o recesiune fără precedent după al doilea război mondial. Deficite bugetare au explodat din cauza poziţiei ciclice radical schimbate a economiilorşi a nevoii de a atenua şocul. În UE au fost suspendate temporar regulile fiscale. Dar aceasta nu înseamnă un free lunch la împrumuturi.Fiindcă circumstanţele diferăîntre state privind capacitatea de a atenuaşocul. Ne dorim programe solide de susţinere a relansării economiei, dar să avem în vedere resursele disponibile.Dezbaterea de la noi subestimează problema finanţării deficitelor, a resurselor disponibile.

*•

Odată cu izbucnirea pandemiei, ieşiri de capital din economiile emergente s-au multiplicat. Teama de sincope pe pieţele financiare a revenit manifestându-se o goană dupăcash. Preferinţa pentru lichiditate efectivă este intensăşi explică de ce bănci centrale substituie moneda tare (base money) pentru diverse active financiare; în lipsa unor intervenţii din partea băncilor centrale mari, pieţele arîngheţa, ca în 2009. Preferinţa pentru lichiditatecomplică transmisia monetară,îngreunează creditarea, poate stopa mişcarea de resurse de la cei care economisesc la cei care vor să se împrumute.Lovite mai rău sunt ţări cu deficite considerabile, cu rating-uri inferioare.

Să stăruim asupra impactului creşterii preferinţei pentru lichiditate asupra finanţării deficitelor. Se ştie cădeficitul contului curent (diferenţa între exporturi şi importuri la care se adaugă transferurinete din străinătate) este egal cu dezechilibrul bugetarplus dezechilibrul sectorului privat. Un deficit al bugetului publicpoate fi compensat parţial, sau în totalitate, de un surplus (economisirenetă) în sectorul privat; dacă este compensat în întregime, deficitul de cont curent dispare.Deficitul de cont curent poate fi diminuat de transferuri din străinătate (cazul remiterilor de la cei plecaţi la muncă afară). Când sectorul privat se împrumutăsemnificativ, deficitul de cont curent poate creşte puternic; aşa s-a întâmplat în anii 2007 şi 2008 în România, când deficitul de cont curent a ajuns la 12-13% din PIB. A fost epoca banilor foarte uşor de obţinut, ce au alimentat bule speculativeşi deficite externe (la noi, în ţări baltice, Ungaria, Croaţia, etc). După care a urmat implozia economiei în Marea Recesiune.

Tensiuni mari, sincopepe pieţe,reduc accesul la finanţare; accesul la finanţare pe pieţe externepoate fi practic blocat din motive ce ţin de rating, deficite excesive, lipsa unor măsuri de corecţie macroeconomică. Se poate întâmpla ca economii cu datorii publice mici să nu maiaibă acces la finanţare. Aşa a fost cu România în 2009, a cărei datorie publica era în jur de 12% din PIB; în acel an s-a obţinut un pachet de asistenţă financiară de la parteneri externi instituţionali cu condiţionalităţi severe.Şi în 1998-1999 au fost mari dificultăţi de finanţare într-un context extern vitregşi cu vârfuri de platăîn contul datoriei în 1999 şi 2000.

Accesul la finanţare poate fi limitat şipe pieţe locale dacăapetitul pentru achiziţia de titluri de stat este scăzut. Parte din economisirea sectorului neguvernamental poate fitezaurizată, fie plasatăîn străinătate (export de capital). Tezaurizarea poate avea loc şi prin parcarea economisiriiîn facilităţi ale băncii centrale. Astfel, posibila finanţare a unui deficit guvernamental din resurse interne este diminuată.Iar implicareabăncii centrale în facilitarea finanţării interne a bugetului public comportă riscuri majore, mai ales când ea nu emite monedă de rezervă.

Prin urmare, deficite pe hârtie (conform unor scenarii, programe bugetare mai mult sau mai puţin plauzibile) reprezintă un lucru şi altceva esteo execuţie bugetara concretă,ce întâlneşte bariere de finanţare.

România a pornit cu un handicap mare în lupta contra Covid19, cu un deficit structural al bugetului de peste 3% din PIB, cu deficit operaţional de peste 4%,cu venituri bugetare/fiscale foarte joase, cu deficite externe considerabile. Deficitul primar (înainte de serviciul datoriei) esteşi el printre cele mai ridicate în UE. Pentru aceste raţiuni cheltuieli permanente suplimentare (precum creştere cu 40% a punctului de pensie) sunt un nonsens economic.România se împrumută mai scump pe pieţe decât Ungaria, Polonia, Cehia, cu care ne comparam adesea.

Deficitul bugetar în acest an poate trece uşor de8% din PIB din cauza şocului pandemiei. Am avea un deficit mare şi în 2021 dacăam persista cu măsuri ce adâncesc deficitul structural, care fac nesustenabilă datoria publică.

Suspendarea regulilor fiscale în UE (ce este temporară), nu înseamnă că un stat membru se poate împrumuta după vrere.Deşi dobânzile reale sunt mult diminuateîn lume, pieţele discrimineazăîntre ţări, în funcţie de bonitatea financiară(apropos de ratingul României).Nevoia de finanţare (finanţare deficit şi refinanţare datorie) a României în 2020 înseamnăcca 120 miliarde lei (potrivit scenariului oficial al Guvernului) putând ajunge la peste 144 miliarde lei într-un scenariufoarte sever (Opinia ConsiliuluiFiscal din 24 aprilie, a.c). Adică echivalentul aîntre 25 şi 30 miliarde euro. Este mult având în vedere starea şi atitudinea pieţelor financiare.

Ce este de făcut?Trebuie considerate toate posibilităţile de acces la resurse financiare: liniile speciale din bugetul UE destinate luptei contra Covid19 şi sprijinire a economiilor; banii din bugetul UE în condiţii de flexibilitateîntre diverse programe, plus că nu mai este necesară co-finanţarea ce împovăra bugetul public; cota de la FMI şi facilitatea de finanţare rapidă; de discutat cu băncile pentru a ridica limita de expunere pe România; fondurile de investiţii din Pilonul II să facă plasamente numai în obligaţiuni suverane ale României -cel puţin în 2020 (ASF a eliminat pragul pentru deţinerea de obligaţiuni suverane autohtone).

Apare şi problema timing-ului, întrucat una este programarea financiară ca volum de resurseşi altceva disponibilitatea banilor când este nevoie de ei efectiv, când trebuie onorate plăti de către Stat.

Există facilitatea UE de finanţare a ţărilor cu dificultăţi de balanţă de plăţi (este facilitatea ce ne-a ajutat şi în 2009). Dar este greu de obţinut o asemenea asistenţă dacă nu va exista un program credibil de reducere a deficitului structural.Aceasta înseamnă cănu trebuie crescute cheltuieli bugetare permanente, care ar adânci deficitul structural, care ar trimite ratingul României în categoria nerecomandată pentru investiţii.

Revin la o chestiune evocată mai sus. Sunt economii puternice unde băncile centrale recurg la programe de QEs, ce echivalează cu finanţare monetară a deficitelor. Dar o bancă centrală ce nu emite monedă de rezervă nu poate achiziţiona titluri de stat pe scară largă fără a destabiliza moneda locală, propria economie. România are şi handicapul deficitelor structurale menţionate. Acestea sunt aspecte subestimate când se pledează ca BNR să se angreneze într-un QE autohton de amploare.

Un buget sărac ca al României, cu venituri fiscale de cca 27% din PIB, în care cheltuielile cu salarii şi asistenţa socialăînseamnă de departe grosul din aceste venituri, reclamă o politică bugetarăcumpătată. Mai ales în vremuri de restrişte, când trebuie alocat mai mult pentru lupta cu Covid19, pentru şomaj tehnic, pentru sprijinirea economiei.

În perspectivă, trebuie să cheltuim mai mult pentru sănătate, pentru educaţie, pentru infrastructura de bază, pentru politici industriale deştepte, care să facă economia robustă. Aceasta implică o creştere puternică a veniturilor fiscale/bugetare, o temă ce a fost omisăîn politicile publice ani la rând.

Ne dorim programe solide de susţinere a relansării economiei, dar să avem în vedere resursele disponibile. Finanţarea economiei ar fi facilitatăîn 2021 dacă bugetul UE va fi mărit, dublat chiar, pentru a ajuta redresarea economicăşi socialăîn Uniune (un nou Plan Marshall).

Finanţarea economiei este marea provocare a anului 2020 şi reclamă responsabilitate. Daca nu o vom dovedi, vom ajunge la un program de corecţie dureros nu peste mult timp -cum a fost cel din 2009-2011.

• Text preluat