Târgul de Apartamente CONDOMINIUM aduce nouă proiecte rezidenţiale în premieră

Aura Dragomir
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 6 februarie 2008

Târgul Internaţional de Apartamente CONDOMINIUM şi Salonul specializat CONDOMINIUM - DECO vor reuni, în perioada 14 - 17 februarie, la Sala Palatului, într-un spaţiu expoziţional de peste 1.000 mp, 42 de companii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul imobiliar, al construcţiilor, instituţii recunoscute din domeniul financiar-bancar, precum şi companii româneşti şi străine care oferă publicului variante de dotări tehnice şi amenajări interioare pentru locuinţe.

CONDOMINIUM EXPO va prezenta vizitatorilor 61 de ansambluri rezidenţiale în Româ­nia, cu o capacitate totală de 16.400 de unităţi, la care se adaugă şi oportunităţi de inves­tiţii imobiliare în ţări ca Spania, Brazilia, Germania, Grecia şi Bulgaria. Aceste proiecte imobiliare oferă un total de 8.200 locuinţe disponibile la vânzare, care totalizează peste 1 miliard si jumătate de euro. Ansamblurile sunt situate în nordul, sudul, centrul capitalei cât şi în împrejurimi, precum şi în staţiunile montane şi pe litoral, iar ofertele externe cuprind, printre altele, 1.200 de apartamente în Spania, 2.000 în Brazilia şi 180 în Bulgaria.

Oferta internă este foarte variată, adresându-se diferitelor categorii de cumpărători, cu preţuri începând de la 32.000 euro net pentru o garsonieră şi ajungând la 1.500.000 euro (TVA inclus) pentru un pent­house.

De asemenea, 9 proiecte rezidenţiale se vor lansa la aceas­tă ediţie a CONDOMINIUM EXPO. Un alt punct de atracţie al târgului îl reprezintă proiectele din Spania şi Brazilia, a căror valoare estimată se ridică la peste 200 milioane euro.

Parte tradiţională a evenimentului CONDOMINIUM EXPO, Conferinţa de Real Estate, cu tema Strategia locală pentru dezvoltarea imobiliară la standarde europene, reuneşte dezvoltatori, agenţii imobiliare de top, firme de consultanţă, investitori străini interesaţi de piaţa românească, instituţii bancare şi financiare, reprezentanţi ai autorităţilor.

Prima ediţie regională din acest an a Târgului Internaţional de Apartamente Condominium se va desfăşura la Cluj Napoca, într-o locaţie inedită, Pollus Mall, cel mai mare şi modern centru comercial al oraşului, şi îşi va des­chide porţile timp de patru zile, începând cu 8 mai 2008.

De asemenea, ediţia de toamnă se va desfăşura la Bucureşti, într-un spaţiu extrem de generos, Palatul Parlamentului, între 25 - 28 septembrie 2008.

Târgul Internaţional de Apartamente CONDOMINIUM a devenit, încă de la prima ediţie, evenimentul de referinţă pentru acest segment al pieţei imobiliare, numărul record de vizitatori, peste 55.000, în anul 2007, fiind elocvent pentru interesul de care s-au bucurat ediţiile anterioare ale evenimentului. Conferinţele pe teme de Real-Estate, organizate în cadrul târgului, au beneficiat de prezenţa a peste 200 de profesionişti din domeniul imobiliar (dezvoltatori, constructori, investitori).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb