Templeton a convocat AGA la Fondul Proprietatea, însă nu mai propune şi listarea la Varşovia

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 19 octombrie 2011

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a convocat acţionarii FP pentru modificarea modalităţii de vot, diminuarea capitalului social cu titlurile răs-cumpărate şi bugetul pentru anul viitor, însă nu mai propune şi listarea Fondului pe bursa de la Varşovia.

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), a recomandat la începutul lunii iulie acţionarilor listarea secundară a Fondului la Bursa din Varşovia, în primul trimestru al anului 2012, prin vânzarea a maxim 10% din acţiuni. Templeton a avut în vedere iniţial listarea pe bursele din Londra, Varşovia sau Viena.

Propunerea nu figurează însă pe ordinea de zi a AGA programată pentru 23 noiembrie, potrivit convocatorului transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după cum anunţă Mediafax.

Pe ordinea de zi a AGA de la FP figurează modificarea modalităţii de vot, diminuarea capitalului social cu valoarea nominală a pachetului de acţiuni răscumpărate de Fond, reprezentând 1,74% din capital, precum şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul viitor.

Printre propuneri figurează şi semnarea unui act adiţional la contractul de administrare semnat în februarie 2010 între Fondul Proprietatea şi Franklin Templeton Investment Management Limited. În convocator nu sunt date alte informaţii despre prevederile acestui act adiţional.

Schimbarea modalităţii de vot în AGA la Fond, în formula o acţiun pentru un vot, vine după ce participaţia statului a scăzut sub 33%. Atât timp cât statul a avut peste 33% din acţiunile FP, Ministerul Finanţelor a avut posibilitatea să voteze cu toate acţiunile din portofoliu, însă în cazul celorlalţi acţionari se aplică o politică diferită.

În prezent, acţionarii care deţin sub 1% din acţiuni au un drept la vot pentru fiecare titlu din portofoliu. În cazul participaţiilor plasate între 1% şi 3%, posesorii au un vot la două acţiuni, iar pachetele cuprinse între 3% şi 5% asigură un singur vot la trei acţiuni. Dacă un acţionar deţine mai mult de 5% din capitalul FP, diferenţa peste pragul de 5% nu conferă niciun drept de vot.

În AGA din noiembrie, acţionarii FP trebuie să aprobe şi diminuarea capitalului social cu 240,3 milioane lei, valoarea nominală a acţiunilor răscumpărate de Fond, printr-un program derulat în acest an. Astfel, capitalul social urmează să scadă de la 13,778 miliarde lei la 13,538 miliarde lei.

FP este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Fondul are un capital social de 13,778 miliarde lei, divizat în 13,778 de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

La finalul lunii septembrie, statul mai deţinea 7,58% din acţiunile FP. Investitorii străini deţineau cumulat 45,13% din titluri, iar acţionarii români aveau 45,65% din capitalul Fondului. FP deţinea 1,64% din propriile acţiuni, pe care le-a obţinut în cadrul unui program de răscumpărare.

Preţul acţiunilor FP a scăzut în şedinţa bursieră de marţi cu 1,75%, la 0,4375 lei. La această cotaţie, capitalizarea Fondului este de 6,028 miliarde lei (1,384 miliarde euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb