TEODOR MELEŞCANU: Îmbunătăţirea transparenţei Consiliului de Securitate al ONU, necesară

T.M.
Internaţional / 7 iunie 2019

Teodor Meleşcanu (Sursa foto: Twitter)

Teodor Meleşcanu (Sursa foto: Twitter)

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, ieri, la o reuniune deschisă, prezidată de Kuwait, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, pe tema metodelor de lucru ale acestuia.

"Şeful diplomaţiei române a punctat necesitatea îmbunătăţirii transparenţei, responsabilităţii, eficienţei şi predictibilităţii Consiliului, pentru a consolida capacitatea organismului de a gestiona schimbările şi provocările emergente pentru pacea şi securitatea internaţională", informează MAE, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în alocuţiunea sa, ministrul Meleşcanu a reamintit contribuţiile concrete ale României la susţinerea multilateralismului şi, implicit, la îmbunătăţirea metodelor de lucru ale Consiliului.

În acest context, el a menţionat promovarea, în 2005, sub preşedinţia română a Consiliului de Securitate, a primei rezoluţii privind cooperarea cu organizaţiile regionale, instituţionalizarea cooperării dintre Consiliul de Securitate şi Comisia pentru Consolidarea Păcii pe durata exercitării mandatului de preşedinte al Comisiei, de către România, în cursul anului 2018, precum şi co-prezidarea, de către reprezentantul permanent al României, împreună cu omologul său tunisian, a negocierilor interguvernamentale privind reforma Consiliului de Securitate al ONU, pe parcursul celei de a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu a participat la deschiderea evenimentului caritabil anual "UN International Bazaar", unde a susţinut o alocuţiune de inaugurare.

Alături de alte 62 de state membre, România a fost prezentă la eveniment cu un stand de promovare apreciat de public, potrivit MAE.

Toate fondurile strânse sunt donate, prin intermediul UNHCR (United Nations High Commissioner for Refugees), proiectelor umanitare desfăşurate în Sudanul de Sud şi Yemen.

Ministrul de externe a susţinut un discurs şi la evenimentul de marcare a încheierii campaniei României pentru obţinerea unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, găzduit de Misiunea Permanentă a României din New York.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Toate fondurile umanitare pentru UNHCR sunt tepuite de Th. Melescanu si teapa lui! Parte leului revine insa lui " Catalin Stat paralel , care tine in brate aceasta sandrama putreda- MAE Romania!! Si se mai mira cineva ca Romania nu a primit statutul de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al ONU!!

    Totul se leaga, nimic nu este intamplator!!

    Salut haznalei MAE -Senatul Romaniei!! Pute dela 5700 Km!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb