Terapia prin somn

Termenul a fost inventat în lumea medicală, mai precis cea a psihiatrilor. Pentru personalitatea normală, ca şi pentru cea afectată patologic, somnul are o valoare de protecţie, de regenerare emoţională şi fizică, de refacere a echilibrelor puse la încercare de stresul lumii moderne.

Cînd un economist preia formula, ciuleşti urechile. Cînd economistul respectiv se numeşte Kenneth Rogoff, nimeni altul decît fostul economist şef al FMI şi titularul catedrei de economie la Harvard, atunci îţi este foarte clar că tema e de strictă actualitate, chiar şi acolo unde te aşteptai mai puţin.

Spre deosebire de Stiglitz, marele "neconvenţionalist" din lumea titanilor teoriei economiei globale, Rogoff, susţine că globalizarea poate produce efecte devastatoare, nu doar în economiile slabe, ci şi în cele mai puternice. Dacă primul vede globalizarea ca pe o maşinărie în care marile dominioane ale economiei mondiale muşcă necruţător din teritoriile celor slabi, pe care îi face şi mai slabi şi mai săraci, Rogoff crede că ne înşelăm atunci cînd continuăm să măsurăm puterea, azi, în termenii clasici, ai out-put-ului total, a capacităţii de export, a productivităţii nete etc. Adevă-rată măsură a puterii economice, într-un context globalizat, susţine Rogoff, dezvoltînd teoretic o idee enunţată de Alan Greenspan, este flexibilitatea, capacitatea de a răspunde adecvat şi oportun schimbărilor dramatice ale condiţiilor care influenţează mediul economic: de la inovaţia tehnologică, la preferinţele cumpărătorului, şi de la evoluţia politică, la cea de mediu natural. Or, ceea ce constatăm azi, în această decadă de început a noului secol şi mileniu, este faptul că marile economii ale lumii dau semne vădite de "rezistenţă la schimbare". "Lumea de azi este una a curentelor rapide de schimbare, a regiunilor care înfloresc într-o zi, pentru ca a doua zi, uzinele să colapseze economic, ca şi cînd ar fi fost lovite de uraganul Katrina". Cu toate acestea, politicienii, cei responsabili de stabilirea strategiilor economice şi sociale menite să facă faţă noului context, sînt din ce în ce mai puţin capabili să mobilizeze răspunsul pozitiv al societăţilor lor, uneori nici pe cel al elitelor şi al propriilor susţinători politici, pentru a face schimbările necesare. Alegerile anticipate din Germania s-au declanşat din cauza lipsei de sprijin politic pentru atacarea frontală a reformei în domeniul taxelor şi restructurării pieţei muncii. Din acelaşi motiv, observă Rogoff, premierul Japoniei a fost obligat să organizeze şi el alegeri anticipate: pentru a putea debloca reforma atît de necesară a sistemului bancar, legată în această ţară de poziţia privilegiată şi dominantă a Poştei. Căderea cea mai importantă în sondaje a preşedintelui Bush nu este legată de războiul din Irak, ci de suspiciunile şi aprehensiunile determinate de reforma propusă de Administraţie în sistemul de asigurări, aflat, toată lumea este de acord, în pragul colapsului.

Rogoff se întreabă, pe bună dreptate, care este cauza aces-tei atitudini, tot mai reticente la schimbare, în societăţi care "au reuşit", care s-au identificat atît de mult cu "succesul"? De ce sînt politicienii tot mai puţin eficienţi în a mobiliza sprijinul social pentru schimbare? Iar dacă sînt ineficienţi, de ce-i tot alege lumea?

Aici, din păcate, discursul lui Rogoff sucombă într-o pseudo-explicaţie. "Masele" sînt de vină! Ele sînt cuprinse de temeri, în faţa schimbării, iar temerile lor sînt adevărate şocuri electrice pentru politicieni. Ca loviţi de orbul găinii, oamenii nu pot, sau nu vor, să vadă că pierderile pe care le produce schimbarea socială şi economică sînt întotdeauna supra-compensate de cîştiguri. "Deşi globalizarea produce întotdeuna mai mulţi cîştigători, decît pierzători, mulţi oameni sînt îngrijoraţi, iar oamenii îngrijoraţi îi presează pe liderii lor să încetinească lucrurile".

Experienţa societăţii româneşti în aceşti ultimi 15 ani de schimbare socială şi economică este cît se poate de relevantă pentru tema lui Rogoff. Ceea ce au propus politicienii pînă azi românilor nu a fost nici un moment "terapia de şoc", de care au fugit "ca Necuratul de tămîie", ci o nesfîrşită "terapie prin somn". "Dormiţi liniştiţi cetăţeni ai oraşului..." au scris pe frontispiciul României politicienii, "...veghem noi ca, atunci cînd o să vă sculaţi din somn, lucrurile să fie exact aşa cum le-aţi visat...minunate...cu belşug şi bunăstare pentru toţi...iar după ce vom intra în Uniunea Europeană o s-o ţinem tot într-un zaiafet". Realitatea nu poate fi mai departe de aceas-tă formulă somnifer, decît este acum! Iar consecinţele dramatice ale acestei realităţi, în termeni de calitate a vieţii, sînt suportate în primul rînd de cei care-i aleg pe politicieni! Unde sînt beneficiile schimbării pentru ei? Pseudo-explicaţia lui Rogoff ignoră faptul că beneficiile schimbării, chiar dacă pot fi considerate, pe ansamblu, mai mari decît pierderile, nu se răspîndesc în societate ca într-un proces de difuziune. Ele sînt "orientate" de mecanisme de putere, administrative, economice şi culturale, cu totul diferit, spre zone sociale diferite. România este exemplul perfect pentru a ilustra acest proces. Beneficiile schimbării s-au concentrat constant şi rapid în proporţie de peste 70% în lista primilor 300 de bogaţi ai ţării şi în proporţie de 90% într-un segment care nu depăşeşte 10% din populaţia ţării. Ceea ce explică această repartiţie a beneficiilor schimbării sociale, după o funcţie mai degrabă de tip logaritmic, nu este performanţa sau abilitatea economică a celor care au concentrat averile, ci "performanţa" lor de a manevra mecanismele politice şi adminis-trative, inclusiv legea şi justiţia, pentru a-şi asigura beneficiile schimbării. Acesta este şi motivul pentru care, la noi, schimbarea socială şi corupţia sînt două fenomene de nedespărţit. Tot aici se află şi răspunsul la cealaltă întrebare a lui Rogoff: "De ce-i alege lumea, dacă sînt ineficienţi?" Pentru că, în realitate, "oamenii", cei care plătesc un uriaş preţ pentru schimbare, înainte de a beneficia de o parte infimă a beneficiilor ei, nu au nici mijloacele, nici şansa, să formuleze altă alegere, iar prima grijă a celor care-şi taie partea leului este ca lucrurile să rămînă aşa!