To Schengen or not to Schengen...!

Ce se alege de Europa unită, de legile ei fondatoare, atunci cînd realitatea, politică, socială, nu doar a deviat, ci s-a mutat pur şi simplu într-un alt vad al Istoriei?

Privite din perspectiva vremurilor de astăzi, zilele lui iunie 1985, cînd Belgia, Franţa, Germania Federală, Luxemburg şi Olanda îşi puneau semnătura oficială pe actul Acordului de la Schengen par rupte dintr-o lume idilică. Libera circulaţie a persoanelor în spaţiul european promitea să genereze, cu adevărat, un alt viitor pentru Bătrînul Continent, decît cel pe care-l cunoscuse în tumultosul său trecut. Sub semnul şi autoritatea angajamentelor internaţionale şi ale legilor interne, ale statelor care constituie şi astăzi nucleul dur al Marelui Proiect, fusese pusă piatra de temelie a unui nou segment al construcţiei. În 1990 se adaugă Convenţia Schengen, un fel de act adiţional la Tratatul iniţial, prin care căpăta contur, bine definit, un spaţiu de peste 4 milioane de kilometri pătraţi, adăpostind circa 400 de milioane de oameni, extins peste frontierele a 26 de state, ca entitate juridică în care libera circulaţie a persoanelor devenea un drept gestionat unitar, după proceduri şi reguli comune. In 1999, întreaga ţesătură de reglementări şi legi, generată de "Proiectul Schengen", devenea parte integrantă a legislaţiei europene, desăvîrşind solidificarea "spaţiului european comun". În fapt, un uriaş pas înainte spre constituirea "Statelor Unite ale Europei"! În mod evident, libera circulaţie a persoanelor în spaţiul unificat al Europei însemna nu doar împlinirea unor aspiraţii umaniste şi punerea în operă la scară continentală a unuia dintre drepturile fundamentale proclamate de Declaraţia Universală, ci şi accelerarea unor mobilităţi care serveau direct nevoile de flexibilizare a pieţelor muncii, din spaţiul european, crearea de oportunităţi noi pentru dezvoltarea altor segmente economice, de la turism, la reţelele multinaţionale ale marilor producători, ori retaileri de bunuri şi servicii din Europa. Irlanda şi Marea Britanie sunt singurele state care, de bună voie, au ales să rămînă în afara spaţiului Schengen. La polul opus, statele din fosta Europă de Est, integrate construcţiei europene după 1989, s-au bătut să ajungă cît mai repede la standardele convenţiilor Schengen, pentru a evita statutul de "membri de mîna a doua" ai Uniunii Europe. Doar România şi Bulgaria sunt ţinute şi astăzi la poartă, din raţiuni care au prea puţin de a face cu politicile europene, ori cu logica construcţiei instituţionale a UE.....dar despre această latură a subiectului....în alt episod! Ceea ce ne interesează, acum, este: ce se va alege de acest pilon de rezistenţă al construcţiei europene sub presiunea corozivă, destabilizatoare, a proceselor politice, dintre care emigraţia clandestină ori criza acută a refugiaţilor, pe care o vedem derulîndu-se astăzi sub lupa media, reprezintă doar părţi ale problemei?

Situaţia în care se găseşte astăzi Europa, din perspectiva posibilităţii de a gestiona un spaţiu comun, extins, al liberei circulaţii a personelor seamănă mult cu celebra problemă a trasării aleilor prin zonele verzi ale unei suburbii nou construite: viziunea autoritarist-constructivistă spune că aleile trebuie trasate înainte de sosirea locuitorilor, după criterii de funcţionalitate, eficienţă a deplasării şi alte considerente raţionale care pot fi grupate non-contradictoriu; viziunea liberalist-naturalistă spune că locuitorii trebuie lăsaţi să umble de capul lor prin spaţiul respectiv, o perioadă, după care se va vedea cu uşurinţă pe unde se formează cărările cele mai bătătorite; acelea trebuie asfaltate şi transformate în alei! În materie de legiferare, exemplul rezumă cele două filosofii ale dreptului care convieţuiesc în spaţiul european, fără să se simtă prea bine împreună, fie vorba între noi: dreptul anglo-saxon, pentru care legiferarea înseamnă asfaltarea aleilor deja bătătorite, şi dreptul "napoleonian", în care legiuitorul "ştie mai bine" cum trebuie să se organizeze realitatea socială, de aceea, îi impune soluţia sa (se presupune pe deplin raţională!!). Este evident că raţiunile care au dus la crearea "Spaţiului Schengen"sunt valabile şi astăzi, după cum vor fi valabile atîta vreme cît proiectul Uniunii Europene nu va fi complet demolat. Ceea ce s-a schimbat şi ameninţă să se schimbe încă şi mai radical într-un viitor tot mai incert este cadrul condiţiilor interne şi internaţionale în care acest proiect se află plasat. Cu siguranţă, niciunul dintre semnatarii acordurilor Schengen nu a avut în vedere libera circulaţie a persoanelor pătrunse ilegal în Europa şi nici libera circulaţie a sute de mii, ba chiar milioane de refugiaţi din zone critice de conflict, aflate în vecinătatea graniţelor europene, ori chiar mult mai departe de ele! Una este ca belgienii, francezii, nemţii şi olandezii "de baştină" să se bucure de posibilitatea de a circula şi desfăşura activităţi pe teritoriul celorlalte state, fără să mai fie nevoie de paşapoarte, de viză şi de controale de frontieră şi alta este ca traficanţii organizaţi de droguri, de mărfuri ori de persoane, de copii, de organe etc să folosească drepturile liberei circulaţii pentru a-şi spori astronomicele cîştiguri ilegale, obţinute pe seama suferinţei şi a dramelor umane pe care le exploatează.

Dacă luciditatea politicienilor Europei nu se va prăbuşi sub presiunea evenimentelor zilei, atunci ei vor trebui să recunoască faptul că nu are nici un sens să te plîngi de "slăbiciunile", ori de "consecinţele perverse" ale acordurilor Schengen, ori să încerci să foloseşti prevederile lor pentru a face faţă unor situaţii pentru care ele nu au fost din capul locului concepute!!! Să lăsăm Schengenul să-şi facă treaba pentru care a fost construit şi pentru care este cît se poate de relevant, ba chiar eficient, şi să recunoaştem că Europa are de rezolvat un set nou şi diferit de probleme, generate de acutizarea migraţiei ilegale şi a traficului criminal de persoane pe teritoriul Europei, de dezvoltarea malignă a unor practici ilegale care pot destabiliza serios spaţiul european, dacă nu le sunt retezate rădăcinile şi nu le sunt sterilizate "organele de reproducere".

Deşi nu-mi plac de loc lozincile europeniste, avem aici un caz clasic în care soluţia problemelor este într-adevăr- nu demolarea a ceea ce s-a construit în Europa, ci lărgirea cadrului european cu noi arii şi politici comune ("mai multă Europa!"). În cazul de faţă, pentru a face faţă unei agende speciale: emigraţia ilegală şi traficul organizat la scară internaţională, intensificat, de persoane.