Tombolă pentru persoanele fizice care vor cumpăra titluri de stat

I.GHE.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 noiembrie 2018

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat că va lansa, astăzi, o emisiune de titluri de stat pentru populaţie cu o maturitate la doi ani şi o dobândă de 4,5%.

Ca să stimuleze interesul persoanelor fizice în achiziţionarea noilor titluri de stat, ministerul de resort organizează o tombolă.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat: "Va fi organizată o tombolă pentru a încuraja şi a stimula posibilii investitori persoane fizice, o tombolă care să aibă loc, nu la scadenţa acestei emisiuni de titluri de stat, ci după ce se finalizează subscrierea de către populaţie. O tombolă prin care să se răsplătească cei care vor să investească cu un bonus de dobândă de 5000 de lei, pentru 1000 de persoane, care trebuie să aibă un minim de investiţii, de titluri de stat achiziţionate, de 500 de lei. Asta în-seamnă că fie prin poştă, fie prin trezorerii, fie cumulat, aceasta este suma minimă de achiziţionat pentru a putea participa la o astfel de tombolă, care se va desfăşura imediat ce se va termina subscrierea, adică în cursul lunii decembrie".

Este a treia emisiune lansată de guvern. Prima a fost pe cinci ani, iar a doua pentru trei ani. În data de 6 iulie 2018 s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, cu o maturitate de 5 ani şi o dobândă de 5% pe an. Volumul total de subscriere atins a depăşit 786 de milioane de lei.

Cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur - ediţia Centenar, destinată exclusiv populaţiei, a fost lansată pe 1 august 2018. Titlurile de stat au avut o valoare nominală de 1 leu, scadenţa la trei ani, şi o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb