Tradeville: "Concefa" Sibiu, supraevaluată faţă de sectorul său

MĂLINA BULAI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 iulie 2011

La sfârşitul trimestrului întâi, compania avea datorii pe termen scurt de 73,2 milioane lei şi datorii pe termen lung de 69,6 milioane lei.

La sfârşitul trimestrului întâi, compania avea datorii pe termen scurt de 73,2 milioane lei şi datorii pe termen lung de 69,6 milioane lei.

  • document ataşat grafic concefa
    apasă aici pentru a descărca.

    Consiliul de Administraţie al "Concefa" Sibiu (simbol COFI) a anunţat intenţia de a majora capitalul social cu 14,2 milioane lei, la 71,1 milioane lei, prin aport în numerar, dar şi prin compensarea cu acţiuni a unor creanţe certe, lichide şi exigibile, deţinute de acţionari asupra societăţii. Acţionarii existenţi vor putea subscrie o acţiune nouă la 4 acţiuni deţinute.

    Analiştii "Tradeville" se aşteaptă la o scădere a gradului de îndatorare al "Concefa" Sibiu şi la o îmbunătăţire a indicatorului P/BV (n.r. price to book value - raportul între preţ şi valoarea contabilă), ambele fiind mai mari decât ale sectorului BVB din care societatea face parte, în contextul deciziei companiei să îşi majoreze capitalul social.

    La sfârşitul trimestrului întâi, compania avea datorii pe termen scurt de 73,2 milioane lei şi datorii pe termen lung de 69,6 milioane lei.

    Potrivit analizei Tradeville, Concefa pare supraevaluată faţă de sectorul său, având în vedere multiplul P/BV. În funcţie de randamentul dividendului şi de indicatorul care măsoară randamentul aşteptat pe unitate de risc (rata Sharpe) perspectiva este neutră, se mai arată în raportul citat. Analiştii spun că deşi rata de îndatorare a companiei este mult pes-te media sectorială, ea produce un efect de levier pozitiv pentru acţionari.

    "Efectele negative ale recent anunţate majorări a capitalului social se referă, în special, la scăderea rentabilităţii pentru acţionari (ROE) prin reducerea efectului de levier. Totuşi, este de menţionat că, raportat la sectorul său, Concefa are rate de rentabilitate net superioare pe baza informaţiilor financiare din T1/2010. În acest sens, reducerea ROE nu va afecta poziţia COFI de lider al sectorului imobiliare şi cons-trucţii al BVB", mai precizează analistul Tradeville, Ovidiu Du-mitrescu, autorul raportului.

    Domnul Dumitrescu opinează că bugetul anului 2011 pare puţin prea ambiţios, dar nu şi dacă privim doar rezultatele primului trimestru, rezultate care arată o creştere de peste 63% a cifrei de afaceri şi de aproape 191% a profitului net.

    "Concefa" a anunţat recent că a câştigat licitaţia deschisă pentru lotul 2 - Staţia Râmnicu Vâlcea, din cadrul programului "Modernizarea unor staţii de cale ferată importante din România". Beneficiarul CFR a obţinut, în urma acestei licitaţii, un contract în valoare de 20,8 milioane lei (fără TVA).

    Compania sibiană de construcţii este controlată de directorul general, Horaţiu Cercel, care la data de 27 aprilie anul curent deţinea, împreună cu Maria Cercel, aproximativ 61% din acţiunile firmei.

    Din 2 martie 2011, acţiunile COFI au promovat din piaţa Rasdaq pe piaţa Regular a BVB, direct la Categoria I. La 31.12.2010 Concefa deţinea controlul în alte 5 societăţi (Tunele SA Braşov - 78.5%, Transferoviaria SA - 98%, Aluglass SRL - 90% şi Sibavis SA - 98.4%, Combeton SRL-50% ultimele 4 din Sibiu) dar şi participaţii importante la Ambi Mat SRL Sibiu (27.5%) şi Construcţii Feroviare SA Timişoara (23.11%).

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb