TRANSELECTRICA: A finalizat modernizarea Staţiei Sărdăneşti

V.D.
Companii / 5 mai 2018

A finalizat modernizarea Staţiei Sărdăneşti

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă remis Redacţiei noastre, finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de comandă, control şi protecţie din Staţia Sărdăneşti (judeţul Gorj).

Investiţia în valoare de 11,4 milioane de lei, realizată din fonduri proprii ale Companiei, a fost recepţionată astăzi. Proiectul de modernizare s-a derulat pe parcursul a 34 de luni, începând din iulie 2015, fiind executat de asocierea Siemens şi Electromontaj Bucureşti, se mai arată în comunicat.

Obiectivul investiţiei a constat în achiziţionarea de echipamente şi execuţia de lucrări de modernizare, în vederea integrării Staţiei Sărdăneşti în Centrul de Teleconducere şi Supraveghere a Instalaţiilor. Modernizarea staţiei permite exploatarea în condiţii de maximă siguranţă, automatizarea completă şi asigurarea condiţiilor pentru teleconducere.

Staţia Sărdăneşti este amplasată între cele două mari termocentrale din Oltenia - Turceni şi Rovinari - şi reprezintă o sursă de alimentare de rezervă pentru serviciile proprii ale Centralei Termoelectrice Turceni, dar şi o sursă de alimentare pentru alţi mari consumatori industrali din zonă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3711
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2912
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8568
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3708

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb