Transelectrica - profit net de 82 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de cel din primul trimestru al lui 2020

M.G.
Piaţa de Capital / 14 mai 2021

Transelectrica - profit net de 82 milioane de lei, în creştere cu 6% faţă de cel din primul trimestru al lui 2020

TEL: "Una din preocupările de bază ale managementului companiei o reprezintă consolidarea permanentă şi extinderea infrastructurii de transport"

Transportatorul naţional de energie electrică Transelectrica (TEL) a raportat, pentru primele trei luni ale acestui an, un profit net de 82 milioane lei, în creştere cu 6% sau 5 milioane de lei comparativ cu cel din primele trei luni ale anului trecut, se arată în raportul companiei publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este un rezultat obţinut în condiţiile în care, veniturile operaţionale totale s-au ridicat la 726 milioane de lei, cu 20% peste cele din primele trei luni ale anului trecut, determinată în principal de creşterea cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, de majorarea tarifului mediu de transport (cu 14%, la 20,48 lei/MWh de la 17,96 lei) şi de creşterea veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare.

În acelaşi timp, costurile operaţionale totale au fost de 631 milioane de lei, în creştere cu 24% comparativ cu perioada similară a anului anterior (509 milioane de lei).

Potrivit companiei, "managementul (...) aplică o abordare prudentă în direcţia reducerii costurilor companiei, luand în considerare cei mai importanţi factori pentru a se asigura că nu se vor înregistra pierderi economice".

În primele trei luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2020, cantitatea totală de energie electrică transportată a crescut cu aproximativ 4% (14,93 TWh în T1 2021 faţă de 14,41 TWh în T1 2020) concomitant cu creşterea cheltuielilor privind consumul propriu tehnologic care au fost mai mari cu 29 milioane de lei ca urmare a preţului mediu al energiei achiziţionate de pe Piaţa de Echilibrare care a crescut cu circa 11% în luna ianuarie 2021 faţă de periaoda similară a anului precedent (de la 421,85 lei/MWh la 472,29 lei/MWh), în contextul unor modificări importante apărute în piaţa de echilibrare începând cu data de 1 septembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului ANRE nr. 61/2020.

Consumul propriu tehnologic al TEL a crescut cu circa 30,2% comparativ cu perioada similară din 2020 ca urmare a distribuţiei mult mai dezavantajoase a fluxurilor fizice pe liniile de interconexiune, a repartizării defavorabile a producţiei în primele două luni şi ca urmare a condiţiilor meteo defavorabile din lunile ianuarie şi martie, care au determinat creşterea pierderilor corona, în conditiile în care energia intrată în conturul RET a scăzut cu circa 2%, se arată în raportul companiei.

Totodată, în trimestrul întâi al anului 2021 veniturile din alocarea capacităţii de interconexiune au înregistrat o scădere în procent de 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în sumă de 7,5 mil lei, corespunzătoare nivelului de utilizare a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică. Scăderea veniturilor din alocarea capacităţii de interconexiune (înregistrată în primul trimestru al anului 2021) se datorează, potrivit companiei, scăderii interesului participanţilor de a cumpăra capacitate de interconexiune, energia electrică fiind tranzacţionată mai mult pe plan intern.

Compania mai arată că a lansat un amplu program de modernizare şi dezvoltare prin intermediul căruia se doreşte inclusiv dezvoltarea infrastructurii energetice a ţării.

"Una din preocupările de bază ale managementului companiei o reprezintă consolidarea permanentă şi extinderea infrastructurii de transport, prin modernizarea acesteia pe baza tehnologiilor celor mai performante, asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru ca reţeaua electrică de transport al energiei electrice să corespunda cerinţelor actuale şi viitoare de piaţă", mai arată reprezentanţii companiei.

Venituri din serviciile de transport s-au ridicat la 322,6 milioane de lei, cu 15% sub cele din primele trei luni ale anului trecut, în timp ce veniturile din piaţa de reechilibrare au fost de 220,22 milioane de lei, mai mult decât duble faţă de primele trei luni ale lui 2020 (97,52 milioane de lei). Veniturile din serviciile de sistem au fost de 173,21 milioane de lei, în scădere cu 19,3%.

Cheltuielile cu piaţa de echilibrare s-au ridicat la 212,15 milioane de lei, cu 117,5% peste cele din primele trei luni ale anului trecut, în timp ce cheltuielile privind serviciile de sistem tehnologic au fost de 143,06 milioane de lei, în scădere cu 13,8%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,69% din transportatorul de energie electrică, a cărui capitalizare bursieră este de circa 1,942 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb