Transelectrica şi operatorii de distribuţie au semnat contracte de racord la reţea pentru 10.798 MW de energie regenerabilă

A.L.
Companii / 6 ianuarie 2016

Transelectrica şi cei opt operatori de distribuţie a energiei electrice din România au semnat până în decembrie 2015 contracte de racord la reţea pentru proiecte de energie regenerabilă care totalizează 10.798 de MW, potrivit unui document al Transelectrica, citat de Agerpres.

Cele mai mari capacităţi sunt cele de producere a energiei din surse eoliene, respectiv 7.521 de MW. Proiectele fotovoltaice care au contract de racord la reţea au ajuns la 2.500 de MW, în timp ce hidrocentralele mici însumează 621 de MW.

În plus, mai sunt capacităţi de 139,9 MW pe bază de biomasă şi de 16,7 MW pe biogaz care au deja contracte de racord la reţea, precum şi un mic proiect de 0,05 MW de energie geotermală.

Faptul că aceste proiecte au contracte de racord la reţea arată că ele sunt fie în funcţiune, fie în stadiu avansat, dar acestea din urmă nu înseamnă neapărat că vor fi toate finalizate.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, în sistem erau funcţionale capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu o putere instalată totală de 5.127 de MW, potrivit datelor centralizate de Transelectrica.

Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 3.129 de MW, panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.312 de MW, microhidrocentrale de 583 de MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 103 MW.

Anul trecut a fost caracterizat de o scădere a capacităţilor puse în funcţiune. Puterea instalată la finele lunii noiembrie era mai mică decât cea de la 31 octombrie, când în sistem erau 5.180 de MW de energie regenerabilă. La finele anului 2014, figurau în sistem capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 5.200 de MW, conform Transelectrica.

Producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit certificate verzi, pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig suplimentar faţă de energia propriu-zisă. Aceste certificate verzi sunt plătite de toţi consumatorii din România, inclusiv de către populaţie, în factura finală la electricitate.

Pentru 2016, cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa din 30 decembrie. Cota pentru anul viitor este mai mare decât cea pentru 2015, care a fost stabilită la nivelul de 11,9%.

Acest nivel al cotei obligatorii pentru 2016 menţine impactul în factura consumatorului la nivelul utilizat în 2015, de circa 35 lei/MWh, netransferând costuri nejustificate în factură, spun autorităţile.

"În cazul în care se iau în calcul şi acordurile pentru exceptare emise până la sfârşitul anului 2015 (circa 7000 GWh) şi ale anului 2016 (circa 1000 GWh, suplimentar faţă de anul 2015), impactul certificatelor verzi în factura consumatorilor finali de energie electrică neexceptaţi (populaţie şi IMM-uri) va înregistra o creştere de la 35 lei/MWh, la circa 43 lei/MWh", potrivit unui comunicat al Executivului.

Nivelul aprobat al cotei obligatorii pentru 2016 are în vedere atingerea obiectivului naţional privind ponderea energiei din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie şi a fost stabilit în baza scenariilor transmise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acest obiectiv se va realiza prin limitarea vânzării de certificate verzi de către producătorii de energie electrică din surse regenerabile la o valoare de circa 60% din totalul certificatelor emise, potrivit deciziei Guvernului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb