Transportatorii rutieri acuză ASF de "tertipuri" în stabilirea tarifelor RCA

Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 5 octombrie 2016

Ameninţări cu proteste

Patronatele din transporturile rutiere acuză Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) că "recurge din nou la înşelăciuni", scoţând din formula de calcul a primei maxime RCA marja de profit şi adăugând un coeficient "cu o definiţie ambiguă", şi solicită aplicarea de urgenţă, în forma publicată în Monitorul Oficial, a ordonanţei de urgenţă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi tramvaie.

În plus, transportatorii avertizează că aplicarea ordonanţei de urgenţă cu alte efecte decât cele de plafonare a tarifelor RCA la valori maximale pentru o perioadă minimă de 6 luni în scopul deblocării accesului la piaţa transportului rutier va conduce la escaladarea protestelor naţionale în cel mai scurt timp.

Într-un comunicat semnat de UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002, se afirmă că ASF "recurge din nou la tertipuri" în stabilirea tarifelor RCA aplicabile pe perioada de plafonare de 6 luni conform prevederilor OUG 54/2016.

"După ce la întâlnirea avută săptămâna trecută cu transportatorii rutieri, ASF a prezentat modalitatea de calcul a tarifului de primă maxim, acceptată de ambele părţi, în proiectul de normă aprobat de Consiliul ASF a fost inclus un nou termen "Delta", cu o definiţie ambiguă, de neînţeles, susceptibil pentru creşterea tarifului în mod necontrolabil. Încă o dată se dovedeşte că ASF nu este un partener serios de discuţii şi foloseşte stratageme incorecte prin care calculează tarifele în favoarea asiguratorilor adâncind criza din piaţa RCA", se spune în comunicat.

Transportatorii cer ca OUG 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi tramvaie să fie aplicată urgent în forma publicată în Monitorul Oficial, fără nicio altă modificare.

"Deşi în ultima discuţie avută cu conducerea ASF în data de 15 septembrie a.c. aceasta s-a angajat la abordarea problemei tarifelor maximale cu o totală transparenţă faţă de transportatori, practicile rămân aceleaşi, se perpetuează atitudinea de protejare a intereselor asiguratorilor în dauna clienţilor asiguraţi", mai spun organizaţiile patronale.

Totodată, UNTRR, FORT, APULUM şi APTE 2002 consideră că este mult mai util ca Legislativul să îşi concentreze eforturile pentru ca Ordonanţa de Urgenţă să producă efecte, plafonând tarifele la un nivel maximal pentru o perioadă de minimum 6 luni, urmând ca în această perioadă de scădere a presiunii tarifelor noul Parlament ales în decembrie să continue elaborarea noii Legi RCA, care va produce efecte la finalul perioadei de aplicare a OUG 54/2016.

"Considerăm că, în formula actuală, Parlamentul României este incapabil să mai emită pretenţii în ceea ce priveşte elaborarea unui act normativ care să rezolve problematica RCA în mod transparent şi în interesul asiguraţilor din simplul motiv că este lipsit de moralitate ca acelaşi Parlament care a dormit adânc luni de zile, fără să intervină, să mai poată soluţiona problema RCA pe final de mandat. În timp ce Parlamentul nu a reuşit în 9 luni să elaboreze şi să adopte Legea RCA, Guvernul României a demonstrat mai mult pragmatism, chiar dacă a reacţionat doar sub presiunea protestelor transportatorilor", se mai spune în documentul citat.

În plus, patronatele atrag atenţia asupra faptului că aplicarea OUG cu alte efecte decât cele stipulate expres în art. 4 alin. 3 din Legea Concurenţei nr. 21 din 10 aprilie 1996, respectiv de plafonare a tarifelor RCA la valori maximale pentru o perioadă minimă de 6 luni în scopul soluţionării crizei RCA şi deblocării accesului la piaţa transportului rutier, va conduce inevitabil la escaladarea protestelor naţionale în cel mai scurt timp.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb