Trump a anunţat suspendarea viitoarelor majorări a tarifelor pentru China

I.V.
Internaţional / 13 octombrie 2019

Donald Trump

Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri o primă fază a acordului comercial cu China şi a suspendat viitoarea majorare a tarifelor, care urma să intre în vigoare marţi, dar oficiali ai ambelor părţi au declarat că mai sunt multe de făcut înainte de de încheierea unui acord, transmite Reuters.

Acordul care se prefigurează, care include agricultura, piaţa valutară şi unele aspecte ale protejării drepturilor de proprietate intelectuală, ar reprezenta cel mai mare pas făcut de cele două ţări în războiul comercial din ultimele 15 luni, care a agitat pieţele financiare şi a încetinit creşterea economiei mondiale.

Anunţul de vineri nu include multe detalii, iar Trump a spus că redactarea acordului ar putea dura până la cinci săptămâni. Preşedintele a recunoscut că acordul ar putea să eşueze în această perioadă, dar şi-a exprimat încrederea că nu se va întâmpla acest lucru.

"Cred că avem o înţelegere fundamentală asupra problemelor principale. Am parcurs un volum semnificativ de documente, dar mai sunt multe de făcut. Nu vom semna un acord dacă nu vom putea să îi spunem preşedintelui că acestea sunt pe hârtie", a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin.

După două zile de negocieri la Washington, Trump a declarat reporterilor, în prezenţa vicepremierului chinez Liu He, că cele două părţi sunt foarte aproape să pună capăt conflictului comercial.

"Au existat multe fricţiuni între Statele Unite şi China, iar acum este o sărbătoare a dragostei. Acesta este un lucru bun", a spus preşedintele american.

Liu a adoptat un ton diferit.

"Am realizat progrese substanţiale în multe domenii. Suntem mulţumiţi de acest lucru. Vom continua să facem eforturi", a spus Liu.

Agenţia de presă chineză Xinhua a relatat că ambele părţi "au convenit să facă eforturi către un acord final".

Trump, care doreşte să arate agricultorilor americani să le apără interesele, a lăudat China pentru că a acceptat să cumpere produse agricole de până la 50 de miliarde de dolari. Dar a menţinut tarifele de sute de miliarde de dolari pentru produsele din China.

Anunţul său, deşi este considerat un progres, a atras şi un anumit scepticism.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb